PDM și PSRM poartă deja negocieri pentru a forma o coaliție, afirmă unii analiști politici
-
11 Mai 2019 09:10
Directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vlad Kulminski, consideră că alegeri anticipate nu vor avea loc, pentru că Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor vor forma o alianță „tehnică”.
În orice gen de colaborare, PDM își va păstra pârghiile-cheie ale puterii, a spus Kulminski într-o emisiune la TVC 21, transmite IPN.
„Eu cred că negocieri între democrați și socialiști deja au loc. Probabil, ele niciodată nu au încetat. Acestea sunt negocieri care se poartă fără camere de luat vederi, negocieri care se poartă referitor la problemele substanțiale – împărțirea instituțiilor statului”, afirmă Vlad Kulminski.
Analistul politic Victor Gurău consideră că până la 26 mai, atunci când vor avea loc alegerile în Parlamentul European, nu vor avea loc niciun fel de negocieri.
În opinia sa, de acest scrutin depind foarte multe. Analistul consideră că, până atunci, orice mișcare a vreunuia dintre jucătorii mari va fi perdantă.
„Cel mai probabil, mergem spre alegeri anticipate. În prezent nu am argumente în favoarea „duetului Dodon-Plahotniuc” căruia i s-a făcut atât de multă publicitate. Pentru că în politică fiecare își „cântă” propria partitură și vrea să obține un rezultat maximal”, a menționat Victor Gurău.
El crede că pentru democrați ar fi convenabil o coaliție între ACUM și PSRM pentru că timp de câteva luni niciun Parlament nu ar reuși deoligarhizarea țării și în această perioadă ar rămâne toată resursa administrativă în mâinile PDM.
În plus, democrații nu vor face parte dintr-un proces de negocieri, consideră Victor Gurău.