PDM a votat împotriva reorganizării CNI. Gaburici: ”Păcat că nu s-a votat”
-
16 Iunie 2015 18:40
Noul pachet de legi presupune transformarea Comisiei Naționale de Integritate în Centul Național de Integritate și are drept scop asigurarea independenței acestuia, prin excluderea controlului politic.
Un pachet de legi ce viza reforma sistemului național de integritate nu a reușit să treacă de votul Guvernului, întrunit astăzi în ultima ședință în actuala componența. În favoarea acestora au votat doar nouă miniștri liberal-democrați, cei din partea PD pronunțându-se împotrivă.
Proiectele vizau modificarea modalității de declarare a averii de către persoanele cu funcții de răspundere și restructurarea Centrului Național de Integritate, condiții prevăzute în Acordul de finanțare de către Uniunea Europeană a reformei justiției în Republica Moldova.
Din componența Centrului, urmează să facă parte 30 de inspectori care vor avea dreptul să constate contravenții și să aplice sancțiuni. Totodată aceștia vor avea dreptul să acceseze fără nicio restricție registrele organizațiilor, să acceseze și să prelucreze nelimitat date cu caracter personal.
Noile prevederi au stârnit nemulțumirea vicepremierului Victor Osipov, care a menționat că este împotrivă ca inspectorilor de integritate să le fie acordate împuterniciri prea mari, mai ales că în varianta propusă legea nu va fi aprobată de Parlament.
”Am înțeles că s-a discutat această chestiune la ședința Consiliului alianței. Inspectorii de integritate vor avea puteri foarte mari. Dispare elementul administrării colegiale ale acestui sistem. Țin să informez că această reformă nu avea suport la parlament și va fi întors”, Victor Osipov.
În replică, ministrul Justiției, Vladimir Grosu, a menționat că legea este una conformă cu standardele internaționale, fiind coordonată și expertizată și de Consiliul Europei.
”Nu a fost o idee năstrușnică a noastră. A fost un grup din experți de la diferite instituții care au lucrat la acest proiect, inclusiv de la Transparency International-Moldova, și a fost supus expertizei de către Consiliul Europei. Nu e vorba de o concentrare în mâinile cuiva. Din contra, conceptul este desconcentrarea atribuțiilor la diverși actori”, adeclarat Vladimir Grosu.
În favoarea reorganizării CNI s-a pronunțat și ministrul educației, Maia Sandu. ”Propun să punem proiectul la vot. Este decizia guvernului, iar daca Parlamentul nu dorește standarde europene, să-și asume răspunderea”, a declarat Maia Sandu.
Proiectul însă nu a întrunit numărul de voturi necesare, în favoarea acestuia pronunțându-se doar nouă miniștri liberal-democrați, lucru ce l-a deranjat pe premierul Chiril Gaburici, care a propus să se treacă direct la chestiunea privind demisia Guvernului, inclusă cu numărul 49 pe ordinea de zi.
”Păcat că nu s-a votat. Era o inițiativă europeană, puternică și corectă. Cu plăcere aș trece la chestiunea cu numărul 49, demisia Guvernului”, a declarat Chiril Gaburici.
Potrivit proiectelor de legi, funcționarii, demnitarii, procurorii și judecătorii urmau să declare, pe lângă bunurile și veniturile prevăzute în declarațiile de avere pe care le îndeplineau anterior, mult mai multe lucruri, printre care bunurile transmise cu titlu gratuit, personal sau de către membrii familiei către altă persoană, banii cash, bijuteriile, obiectele de artă și de cult, drepturile patrimoniale deținute personal sau de membrii familiei, brevete sau drepturi de proprietate intelectuală, calitatea de membru în organele de conducere în cadrul unor organizații necomerciale sau comerciale.