PD își va decide candidatul la funcția de președinte

  • 30 August 2016 10:06
PD își va decide candidatul la funcția de președinte

Partidul Democrat din Moldova anunță încheierea discuțiilor privind desemnarea candidatului formațiunii la alegerile prezidențiale din 30 octombrie anul curent.

Astfel, miercuri, 31 august va avea loc ședința Consiliului Politic Național la care va fi nominalizat candidatul la funcția de președinte.

Potrivit unui comunicat al PDM, candidatul care va fi desemnat trebuie să aibă o experiență politică solidă, să susțină stabilitatea și progresul promovat de guvernare și să vină către cetățeni cu un proiect credibil de dezvoltare pentru viitorul Republicii Moldova.

În linii mari, membrii PDM s-au exprimat în favoarea unui program concentrat pe creșterea dinamică a nivelului de trai al cetățenilor, modernizarea țării în toate sferele și accelerarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Amintim că până în prezent și-au manifestat atenția de a candida la funcția de președinte liderul socialiștilor Igor Dodon, deputatul neafiliat Valeriu Ghilețchi, activistul civic Oleg Brega. Partidul condus de Renato Usatâi a anunțat că l-ar putea promova pe jurnalistul Dmitri Ciubașenco. PLDM, Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr și-au anunțat intenția de a susține un candidat comun.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
3,29
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
3
Tue
6
Wed
8
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6