PCRM se pronunță pentru organizarea alegerilor anticipate
-
11 Iunie 2019 09:51
Partidul Comuniștilor se pronunță pentru organizarea alegerilor anticipate, însă doar după realizarea unor importante reforme politice și constituționale, potrivit unei declarații a Comitetului Central al formațiunii.
PCRM susține că în situația creată, de care se fac vinovate toate partidele parlamentare, alegerile anticipate trebuie organizate doar după o reformă constituțională prin revenirea la prevederile legii supreme valabile la 1 aprilie 2009, adică revenirea la alegerea șefului statului de Parlament, dar și la renunțarea la sistemul electoral mixt.
De asemenea, PCRM cere condamnarea tuturor celor vinovați de jaful din sistemul bancar, tragerea la răspundere penală a partidelor finanțate din exterior, precum și scoaterea lor în afara legii, demiterea judecătorilor Curții Constituționale.