PCCOCS | Trei bărbați au fost condamnați la închisoare pentru că au deposedat trei proprietari de imobilele din Chișinău

  • 28 Ianuarie 2020 13:45
PCCOCS | Trei bărbați au fost condamnați la închisoare pentru că au deposedat trei proprietari de imobilele din Chișinău

Trei bărbați au fost condamnați la 18, 12 și, respectiv, 5 ani și 6 luni închisoare pentru deposedarea, prin escrocherie și folosirea documentelor oficiale false, a trei proprietari de imobilele din Chișinău.

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, inculpații sunt locuitori ai Capitalei, cu vârstele cuprinse între 27 și 42 ani, iar unul dintre aceștia a mai fost condamnat și își ispășește pedeapsa pentru altă fapte de escrocherie, începând cu anul 2017.

 

Aceștia au fost învinuiți de procurorii PCCOCS că, în perioada 2014-2015, au pus la cale o schemă prin care au lăsat-o fără un teren de construcții și o casă în fază pre-finală de construcție din sectorul Buiucani al capitalei pe o femeie, au deposedat-o de apartamentul din sectorul Râșcani al capitalei pe o altă femeie și au privatizat un apartament din același sector, prin prezentarea actelor false către Consiliul municipal Chișinău.

Suma totală a prejudiciului cauzat de către condamnați față de părțile vătămate se cifrează la peste 2 milioane de lei.

Inculpații acționau coordonat, prin obținerea informațiilor cu caracter personal ale proprietarilor, inclusiv de la Oficiul Cadastral, după care la notar se prezentau cu persoane asemănătoare proprietarilor, cu buletine de identitate false și perfectau procuri, prin care le împuterniceau pe alte persoane recrutate să vândă imobilele. Ultimele s-au dovedit a fi persoane vulnerabile – un om al străzii, dar și un bărbat cu probleme de sănătate mintală, se mai spune ăn comunicat.  Pe primul, inculpații l-au ajutat să-și restituie buletinul de identitate, pe care-l avea gajat pentru anumite datorii; iar celui de-al doilea bărbat i-au cumpărat vestimentație prezentabilă și costisitoare, pe care i-au oferit-o pentru întâlnirile organizate în scopul de vânzare a imobilelor, astfel încât să-i confere un aspect îngrijit și credibil de vânzător.

 

Procurorii vor contesta sentința pronunțată de judecători pe motivul blândeții acesteia în privința celor ce au fost condamnați la 18 ani și respectiv 12 ani, iar în privința celui de al treilea condamnat, care deține un grad de invaliditate și, respectiv, constituind o circumstanță atenuată, sentința nu va fi contestată. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău