PCCOCS a anihilat un grup infracțional care estorca bani prin șantaj de la un locuitor din Găgăuzia

  • 04 Octombrie 2019 16:38
PCCOCS a anihilat un grup infracțional care estorca bani prin șantaj de la un locuitor din Găgăuzia

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Oficiul „Sud”, anunță documentarea activității unui grup infracțional, care a estorcat bani prin șantaj de la un locuitor al UTA Găgăuzia.

În urma perchezițiilor la domiciliul făptașilor, desfășurate astăzi, oamenii legii au scos la iveală arme deținute ilegal și muniții, dar și pistolul cu care au amenințat victima, de la care au estorcat bani în sumă de 140 000 lei și 500 euro.

Unul din făptași a fost reținut pentru 72 ore, iar în cazul celui de-al doilea, la această etapă se decide asupra adresării către biroul de circumscripție electorală, în sensul aplicării măsurilor procesual-penale, dat fiind că acesta candidează în calitate de consilier local la alegerile din 20 octombrie curent.

Acțiunile de urmărire penală continuă, atât pentru identificarea tuturor membrilor grupului,  cât și pentru stabilirea rolurilor fiecăruia din ei. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 11 la 13  ani de închisoare.

Operațiunea a avut loc prin cooperarea procurorilor PCCOCS, Oficiul „Sud”, cu angajații Direcției Combaterea Criminalității Organizate a Inspectoratului Național de Investigații al IGP din cadrul MAI, cu sprijinul Brigăzii cu destinație specială „Fulger”.

Procuratura va reveni cu detalii, în măsura în care acestea vor deveni disponibile, cu respectarea drepturilor părților la prezumpția de nevinovăție.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău