Pavel Voicu a prezentat raportul de activitate al MAI. Ce spune despre răpirea persoanelor de către forțele separatiste din stânga Nistrului
-
07 Decembrie 2020 17:15
Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a prezentat în cadrul unui briefing rezultatele activității instituției în perioada de când se află la conducerea ministerului, după ce ședința Parlamentului, unde urma să fie examinată moțiunea simplă împotriva activității MAI nu a avut loc din lipsă de cvorum.
Pavel Voicu a menționat că situația criminogenă s-a îmbunătățit, fiind înregistrate cu 16,8 % mai puținw infracțiuni comparativ cu anul trecut. Rata criminalității la nivel național s-a diminuat cu 12, 6 p.p, atingând valoarea de 62,4 infracțiuni la 10 mii de locuitori față de 75 infracțiuni la 10 mii de locuitori în 2019, a adăugat Pavel Voicu.
El s-a referit și la situația din Zona de Securitate, menționând că activitatea poliției se desfășoară în conformitate cu deciziile Comisiei Unificate de Control și este foarte limitată. În ceea ce privește, răpirea cetățenilor moldoveni de către forțele separatiste transnistrene, el a spus că răpiri de persoane au avut loc de-a lungul timpului, nu doar în acest an. Poliția nu poate întreprinde măsuri de investigației pe teritoriul necontrolat de instituțiile constituționale ale statului, a precizat Pavel Voicu.
În ceea ce privește acuzația adusă de către deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan, privind implicarea polițiștilor în campania electorală în susținerea lui Igor Dodon, Pavel Voicu a declarat că angajații MAI niciodată nu s-au implicat în acțiuni străine activității poliției.
Moțiunea simplă împotriva Ministerului Afacerilor Interne a eșuat astăzi din lipsă de cvorum. La ședință Parlamentului la care urma să fie discutată moțiunea s-au prezentat doar 38 de deputați. Cei din PSRM și Platforma „Pentru Moldova”, din care face parte și Partidul Șor, au lipsit de la ședință.