Pavel Filip le-a mulțumit miniștrilor revocați pentru munca depusă

  • 20 Decembrie 2017 14:42
Pavel Filip le-a mulțumit miniștrilor revocați pentru munca depusă

În deschiderea ședinței de miercuri a cabinetului de miniștri, premierul Pavel Filip le-a mulțumit pentru munca depusă miniștrilor care pleacă din Guvern ca urmare a remanierilor anunțate de către PDM.

Premierul a menționat că remanierile au ca scop depolitizarea Guvernului, astfel încât pe parcursul anului viitor, care este unul electoral, procesul de implementare a reformelor să nu scadă din intensitate, transmite IPN.

„Am venit după o perioadă de criză și am reușit să stabilizăm situația. Vreau să subliniez că nimeni nu pune la îndoială profesionalismul domniilor voastre. Vom încerca prin mișcările operate să ne ținem mai departe de politică, să ne facem funcțiile pe care le avem în executiv, având în vedere că 2018 va fi un an complicat, un an electoral. Nu trebuie să uităm însă că oamenii așteaptă în continuare creșterea nivelului lor de viață”, a subliniat Pavel Filip.

Șase membri ai cabinetului de miniștri condus de către Pavel Filip, cinci miniștri și un vicepremier, sunt schimbați. De asemenea, în componenta executivului este introdusă o nouă funcție de vicepremier – pentru integrare europeană. Anunțul l-a făcut liderul PDM, Vlad Plahotniuc, pe 19 decembrie, după ședința coaliției de guvernare.

În locul vicepremierului pentru reintegrare George Bălan este numită Cristina Lesnic. În fotoliul de ministru al economiei și infrastructurii, în locul lui Octavian Calmâc, vine fostul premier Chiril Gaburici. La Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în locul Stelei Grigoraș, vine Svetlana Cebotari, directoarea Centrului de Transfuzie a Sângelui. La Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, pe Vasile Bâtca îl va înlocui Liviu Volconovici, rectorul Universității Agrare. Pe ministrul de externe Andrei Galbur îl va înlocui Tudor Ulianovschi, ambasadorul Republicii Moldova la Geneva. Iar la conducerea Ministerului Justiției revine Alexandru Tănase, fost președintele al Curții Constituționale, care îl va înlocui pe Vladimir Cebotari. Noua funcție de vicepremier pentru integrare europeană o va ocupa fostul premier Iurie Leancă, liderul PPEM.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,24
Câțiva nori
Umiditate:55 %
Vint:5,14 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău