Pavel Filip, despre referendumul PSRM: Socialiștii vor să-și facă campanie pe bani publici
-
25 Ianuarie 2017 12:04
Premierul Pavel Filip consideră că inițiativa Partidului Socialiștilor de a declanșa un referendum pentru anularea legii „care pune miliardul furat pe umerii cetățenilor” ar presupune cheltuieli enorme de la bugetul statului, bani care nu vor fi recuperați vreodată.
Într-o postare pe Facebook prim-ministrul menționează că această inițiativă reprezintă o greșeală și singurul efect al unei astfel de acțiuni poate fi acela ca PSRM să găsească pretext de a-și face campanie electorală pe banii publici, transmite IPN.
Potrivit premierului, prevederile Codului Electoral stipulează expres că nu pot fi supuse referendumului problemele privind impozitele și bugetul. În al doilea rând, potrivit premierului, chiar dacă un asemenea referendum ar fi fost legal, oricum nu are sens pentru că această lege nu poate fi anulată, este o lege care deja și-a produs efectul juridic, este consumată.
Premierul mai menționează că această lege face parte din pachetul care a stat la baza semnării acordului cu FMI, iar dacă ar fi revizuit acest mecanism, ar pune automat sub semnul întrebării continuarea acestui acord. „Președintele știe foarte bine că suma trecută la datorie publica este deja parțial recuperată și urmează a fi recuperată integral, deci cetățenii nu vor fi în situația să plătească acești bani”, conchide prim-ministrul.
Partidul Socialiștilor anunță că în cel mai scurt timp, va fi creat un grup de inițiativă pentru organizarea unui referendum național pe problema anulării legii „care pune pe umerii cetățenilor miliardul furat”. Potrivit PSRM, „miliardele furate trebuie să fie întoarse de toți cei implicați în comiterea furtului, prin confiscarea averilor, dar categoric nu de către pensionari, de familiile numeroase, de medici, de învățători”.