Pavel Filip a anunțat pe cine va propune fracțiunea PDM la funcția de vicepreședinte al Parlamentului

  • 17 Iunie 2019 13:31
Pavel Filip a anunțat pe cine va propune fracțiunea PDM la funcția de vicepreședinte al Parlamentului

Partidul Democrat o va propune pe Monica Babuc la funcția de vicepreședintă a Parlamentului, a declarat șeful fracțiunii parlamentare a PD, Pavel Filip.

Totodată, într-o conferință de presă, Pavel Filip a declarat că după ultima hotărâre a Curții Constituționale, fracțiunea PDM își reia activitatea în Legislativ unde va fi în opoziție:

El a precizat că fracțiunea PDM va cere actualei guvernări să continue programele precum Prima Casă și Drumuri bune, precizând că Guvernul pe care l-a condus până acum a lăsat o situație financiară stabilă, în conformitate cu prevederile Legii bugetului.

Pavel Filip a criticat totodată noile autorități că ar fi început epurarea funcționarilor incomozi și că asupra unor deputați s-ar face presiuni, sau ar fi ademeniți să treacă la o altă formațiune, însă, nu a oferit detalii.  Pavel Filip a declarat că fracțiunea PDM nu va ceda presiunilor, dar a recunoscut că PD a făcut greșeli. „PDM are nevoie de o schimbare. Am făcut greșeli, acum vom avea timp ca să facem lucrul acesta”, a declarat Pavel Filip.

El a refuzat să ofere detalii despre plecarea din Republica Moldova a liderului PDM, Vlad Plahotniuc.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:5,66 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău