Patru suburbii ale Chișinăului rămân sub Cod roșu de alertă în sănătate
-
18 Noiembrie 2021 14:29
Localitățile Bubuieci, Stăuceni, Condrița și Cruzești din municipiul Chișinău rămân sub Cod roșu de alertă în sănătate, transmite MOLDPRES.
Șeful interimar al Direcției generale asistență socială și sănătate, Boris Gâlcă, a declarat în ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău că în municipiu a scăzut numărul de infectări cu COVID-19 iar capitala a trecut la Cod portocaliu de urgență în sănătate publică, transmite sursa citată.
În același timp, oficialul a menționat că datorită incidenței sporite a persoanelor infectate cu coronavirus, patru localități din municipiul Chișinău rămân sub Cod roșu de urgență în sănătate publică. “În localitățile Bubuieci, Stăuceni, Condrița și Cruzești incidența de COVID-19 este mare, iată de ce acestea rămân sub Cod roșu”, a spus Gâlcă.
El a specificat că în spitalele municipale se constată o scădere a numărului de internări ale bolnavilor de coronavirus dar că există în continuare un număr mare de bolnavi cu forme grave și foarte grave de COVID-19. “În secțiile de terapie intensivă nu există paturi libere”, a adăugat sursa citată.