Patru români au părăsit zona afectată de uraganul Irma

  • 11 Septembrie 2017 18:41
Patru români au părăsit zona afectată de uraganul Irma

Patru români aflați în Statele Unite, în zona afectată de uraganul Irma, au părăsit zona, în urma demersurilor făcute prin Celula de Criză activată pentru coordonarea intervențiilor misiunilor diplomatice din zona calamitată după trecerea uraganului, a anunțat, luni după-amiază, Ministerul Afacerilor Externe de la București.

Potrivit MAE, patru cetățeni români au părăsit zona afectată. Doi dintre ei au fost evacuați prin Guadelupa, teritoriu francez de peste mări, urmând a-și continua călătoria către destinațiile finale, iar ceilalți doi români au fost evacuați în Puerto Rico. De acolo, se vor îmbarca spre New York, Ambasada României la Washington fiind în legătură cu aceștia, scrie news.ro.

Totodată, Celula de Criză a MAE, prin ambasadele României la Paris, Haga și Londra precum și Lisabona, menține în permanență legătura cu Celulele de Criză ale autorităților celor patru state pentru coordonare în perspectiva organizării unor acțiuni de evacuare din zona afectată, iar Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate ( Call Center-ul consular) este în legătură permanentă cu membrii de familie ai cetățenilor români aflați în zona afectată, mai spune MAE.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară următoarelor misiuni diplomatice: Ambasada României la Washington: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935, +1 (202) 332-4858, numărul de urgență +1 (202) 420-8350; Ambasada României la Bogota +57 1 2566458; +57 1 2566719, numărul de urgență +57 316 8328615; +573164495197; Ambasada Romaniei la Ciudad de Mexico +52 55 52 80 04 47 , numărul de urgență +52 55 38 83 30 72; Ambasada României la Londra: +44 20 76027328;+44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 020 7602 2065, numărul de urgență +44 7738716335, pentru teritoriile dependente de Marea Britanie; Ambasada României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, numărul de urgență+33 (0) 68 07 13 729, pentru teritoriile dependente de Franța; Ambasada României la Haga +31 70 354 15 80, +31 70 322 86 12, +31 70 331 99 80, numărul de urgență +31 651 596 107, pentru teritoriile dependente de Regatul Țărilor de Jos.

În statul Florida, afectat de urganul Irma, se află aproximativ 35.000 de români.

În noaptea de duminică spre luni, uraganul Irma străbătea coasta de vest a Floridei, răstrurnând palmieri, smulgând stâlpi electrici și deversând ploi diluviene, afectând o zonă extrem de frecventată de turiștiși vulnerabilă la creșterea nivelului apelor.

Uraganul Irma a atins uscatul prima oară duminică dimineața, cu rafale de vânt de 215 kilometri pe oră, ca uragan de categoria a 4-a, pe Keys, un mic arhipelag de insule aflate în largul Floridei continentale, cauzând pagube importante. El s-a îndreptat apoi către coastta de vest a statului, unde a atuns uscatul a doua oară duminică după-amiaza.

Furtuna a scăzut treptat în intensitate, devenind luni dimineață uragan de categoria 1. La ora locală 5 (12 ora României), Irma avea rafale de vânt de până la 120 de kilometri pe oră, potrivit Centrului Național pentru Uragane.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-3,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău