Patru polițiști sunt cercetați penal pentru tentativa de a mușamaliza un dosar, contra bani
-
30 Septembrie 2017 10:12
Doi polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției din Chișinău și unul din Călărași au fost reținuți aseară de către ofițerii CNA și procurori, fiind bănuiți de corupere pasivă și trafic de influență.
Aceștia i-ar fi promis unei femei mușamalizarea unui dosar de fals de acte publice în schimbul a 3350 de euro. Un alt figurant al dosarului este o polițistă, aflată în concediu de îngrijire a copilului, care este cercetată în stare de libertate, precizează un comunicat de presă al CNA.
Potrivit denunțătoarei, la începutul lunii septembrie, aceasta a fost contactată telefonic de un ofițer de urmărire penală din cadrul Direcției Poliție Chișinău. Polițistul i-ar fi spus că are la examinare un material privind deținerea și păstrarea de către ea a documentelor false. Ca să soluționeze dosarul, denunțătoarea ar fi contactat o veche cunoștință, o polițistă aflată în concediu de maternitate, rugând-o s-o ajute să rezolve problema.
Potrivit declarațiilor denunțătoarei, dar și a probelor acumulate, polițista i-ar fi promis să intermedieze soluționarea dosarului contra sumei de 3350 de euro. În scurt timp, declaranta a fost informată că este o soluție pozitivă în cazul ei și că urmează să transmită banii. Astfel, banii, transmiși în două tranșe, au avut loc sub controlul CNA. Operațiunea a finalizat cu documentarea întregii rețele de persoane implicate și reținerea a trei polițiști.
Toți trei au fost escortați la sediul CNA, unde au fost reținuți pentru 72 de ore. În privința polițistei nu a fost posibilă aplicarea măsurii preventive, dat fiind faptul că aceasta era internată într-o instituție medico-sanitară cu copilul minor. Aceasta însă este cercetată, împreună cu complicii săi, pentru aceleași fapte de corupție.
În prezent, acțiunile de investigație continuă sub conducerea procurorilor anticorupție.
Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele, vizate în dosar, riscă până la 10 ani de pușcărie.