Patru oameni au murit într-un accident aviatic, în SUA. Aeronava s-a prăbușit în timp ce se pregătea de aterizare
-
28 Iulie 2021 08:57
Patru oameni au murit după ce o aeronavă de tip Bombardier 600 s-a prăbușit în nordul Californiei. Avionul se pregătea să aterizeze pe un aeroport de lângă lacul Tahoe, când a intrat în picaj și a căzut într-o pădure, după care a luat foc, transmite Digi24.ro.
Casele aflate în apropiere s-au zdruncinat ca la cutremur în momentul în care avionul s-a izbit de pământ, transmite sursa citată.
Aeronava implicată în accident, un Bombardier 600, poate primi la bord 14 pasageri și doi membri ai echipajului. Nu se cunosc momentan cauzele care au dus la prăbușirea avionului.