Patru chișinăuieni au devenit campioni ai României la șah pe echipe

  • 04 Decembrie 2018 13:14
Patru chișinăuieni au devenit campioni ai României la șah pe echipe

Marii maeștri internaționali la șah Viorel Iordăchescu, Dumitru Svetușchin, Vladislav Nevednicii și Irina Bulmaga, originari din Chișinău, dar care reprezintă România pe arena internațională, au devenit campioni ai acestei țări anul curent în concursul pe echipe, evoluând pentru clubul Poli Aqua Carpatica Iași, transmite MOLDPRES.

Superliga campionatului național pe echipe s-a desfășurat în perioada 24 noiembrie-2 decembrie la stațiunea Sovata, notează sursa citată.

Dumitru Svetușchin a obținut cel mai bun rezultat printre coechipieri – 7 puncte din 8 posibile cu performanța ELO egală cu 2774 puncte.

Viorel Iordăchescu și Vladislav Nevidnicii au acumulat câte 6.5 puncte fiecare, contribuind, de asemenea, esențial la obținerea victoriei.

“Sunt bucuros. Încerc un sentiment de mândrie și pentru evoluția în campionat a chișinăuianului Andrei Macovei, care cu 6 puncte din 9 posibile a îndeplinit primul normativ de mare maestru”, a declarat pentru mass-media Dumitru Svetușchin.

Echipa feminină a clubului Poli Aqua Carpatica Iași, la care este legitimată Irina Bulmaga, a cucerit al patrulea an consecutiv titlul de campioană.

În lista performanțelor înregistrate de șahiștii moldoveni mai figurează îndeplinirea a celei de-a doua norme de maestru internațional de Ivan Scițco (15 ani) la Olimpiada Mondială de juniori de la Konya (Turcia) și de Nichita Morozov (17 ani) la turneele Lorca Open și Roquetas del Mar Open (Spania). Cel mai bun șahist moldovean este marele maestru Viorel Bologan. Viorel Iordăchescu ocupă locul doi în acest top, iar Dumitru Svetușchin este clasat pe poziția a treia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău