Patru ani închisoare pentru administratorul și șoferul companiei de transport, care în aprilie 2022 nu au declarat în vamă 240.000 EUR și 8.000 USD

  • 20 Februarie 2023 09:10
Patru ani închisoare pentru administratorul și șoferul companiei de transport, care în aprilie 2022 nu au declarat în vamă 240.000 EUR și 8.000 USD

Urmare a trimiterii pe banca acuzaților, de către procurorii PCCOCS, a administratorului și șoferului companiei de transport, care în aprilie 2022 nu au declarat în vamă 240.000 EUR și 8.000 USD, cei doi au fost condamnați la patru ani închisoare, se arată într-un comunicatul al Procuraturii R. Moldova.

Potrivit sentinței Judecătoriei Cahul, camionul care urma să ajungă în Turcia și în care fuseseră ascunși banii nedeclarați, a fost supus confiscării, ca bun folosit la comiterea contrabandei.

Totuși, instanța de judecată a refuzat solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de confiscare și a sumei de bani care fac obiectul acestei infracțiuni. Potrivit procurorilor, respingerea acestei solicitări contravine atât legii, cât și practicii judiciare de confiscare în folosul statului a banilor și  mărfurilor care au făcut obiectul contrabandei.

Mai mult, Codul penal prevede inclusiv confiscarea „[oricăror] venituri din valorificarea acestor bunuri”. Prin urmare, procurorii PCCOCS vor contesta sentința în parte ce ține de confiscarea celor 240.000 EUR și 8.000 USD.

Inculpații sunt din Chișinău și au vârste de 47 și 51 de ani. Cei doi sunt acum în custodia statului, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-2,76
Ceață
Umiditate:86 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău