„Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

iubiți credincioși și credincioase,

Hristos a înviat!

Sărbătoarea Învierii Domnului ne arată iubirea lui Dumnezeu față de zidirea Sa, în special față de om, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu (Facere 1,26) și pentru dialogul cu El. Adam neavând maturitatea spirituală s-a îndepărtat de Dumnezeu prin neascultare și a pierdut bucuria dialogului și a comuniunii cu Creatorul său, dar a primit făgăduința răscumpărării, care s-a făcut prin întruparea Fiului lui Dumnezeu (Ioan 1,1-4), la plinirea vremii (Galateni 4,4). Astfel, iubirea nemărginită a lui Dumnezeu se revarsă peste lumea creată, prin Cuvântul care S-a întrupat, prin Pătimirile de bunăvoie, Moartea pe Cruce și Înălțarea la ceruri, prin Pogorârea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii la Cincizecime, El rămânând cu noi până la sfârșitul veacurilor (Matei 28,20) și fiind același în veci (Evrei 13,8).

Hristos cel Răstignit înviază și arată oamenilor că iubirea lui Dumnezeu pentru lume este mai tare decât moartea și decât toate păcatele, dragostea Lui pentru noi se vede în jertfa Sa pe Cruce, pentru că a murit pentru noi când încă eram păcătoși (Romani 6,8; I Petru 3,18), ca să ne învieze, fiind El întâiul născut din morți (Coloseni 1, 15-19), cum spunea Sfântul Apostol Pavel.

Pe calea Postului Mare am primit, prin glasul Domnului, încredințarea că păcatul și moartea nu au putere asupra celor care s-au unit cu Hristos prin Taina Botezului și s-au umplut de Duhul Sfânt prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir, dar mai ales asupra celor care s-au împărtășit cu Sfintele Taine, curățându-și sufletele și spălându-le prin lacrimi de pocăință și multe osteneli. Aceștia au modelat în ei pe Adam cel Nou, care nu este din pământ, ci din cer și are duh dătător de viață, chemându-ne și pe noi să purtăm chipul Lui cel ceresc (I Corinteni 15, 47-49).

Iubiți frați și surori în Domnul,

Omul a răspuns cu ură și violență iubirii lui Dumnezeu, care a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca toți să se mântuiască și să vină la cunoștința Adevărului (Ioan 3,16), întrucât n-a înțeles lucrarea de răscumpărare prin coborârea lui Dumnezeu în lume, fiind atras de creație, care din perspectiva gândirii filosofiei antice era percepută ca ultima realitate. Dacă analizăm comportamentul cărturarilor tradiționaliști și al fariseilor, interpretarea și comportamentul lor sunt conforme legii iudaice, ei erau apărătorii Legii. Aceștia păzeau cu acrivie poruncile, fiind deranjați de interpretarea dată de către Domnul Hristos și abordarea deschisă. Din perspectiva lor, El strica sâmbăta, iar când era vorba de suferința unui om, cu iubire îi vindeca de bolile trupești și sufletești fără să țină cont de formalismul consacrat în societate, specific gândirii omenești. Acest lucru îl vedem în relatările evanghelice și în percepția de către contemporani a mesajului adus lumii de Mântuitorul. Omul coruptibil răspunde cu ură iubirii lui Dumnezeu și semenilor, iar când îi sunt lezate interesele personale sau de grup devine violent, pentru că este lipsit de harul dumnezeiesc, fiind indiferent chemării lui Dumnezeu. Omul trebuie să învețe de la Cel răstignit pe Cruce să ierte și să răspundă cu iubire la ură, asemenea Domnul care, fiind răstignit pe Cruce, s-a rugat pentru iertarea păcatelor ucigașilor Său, spunând: Părinte iartă-i că nu știu ce fac! (Luca 23,34), să ceară de la Dumnezeu puterea de a învinge ura și a iubi pe vrășmașii săi.

După cum am văzut la slujbele deniilor din Săptămâna Pătimirilor, urmașii lui Adam cel dintâi n-au înțeles prezența și lucrarea Cuvântului întrupat în istorie, erau prinși de grijile lumii, de interesele cotidiene, fiind deranjați de Cel care și-a arătat dragostea sinceră față de oameni iertându-le păcatele și vindecând pe cei bolnavi, deschizând ochii orbilor, înviind pe cei morți, căutând să-i elibereze pe toți din moartea păcatului. Răutatea și invidia i-a făcut pe cei aleși să piardă simțul dreptății, pentru că se raportau doar la dreptatea oamenilor, dar nu la dreptatea lui Dumnezeu. Cei mai mulți si-au pierdut bucuria vieții, pentru că au cultivat ura și egoismul ca virtuți și au uitat de smerenia și iubirea Celui care S-a făcut om pentru mântuirea noastră.

Aceasta i-a făcut insensibili la nevoile altora, crescând dorința de stăpânire, trufia vieții dată de poziția socială și lăcomia după bunuri. Vedem că patimile sufletești și preocuparea cu cele lumești, l-au ademenit, chiar și pe ucenicul care L-a însoțit și a fost martorul multor minuni, acesta vânzându-L pe Stăpânul său, pentru 30 de arginți. Toți l-au părăsit, prietenii și cei apropiați, de teamă să nu fie recunoscuți ca ucenici ai Lui, atitudine care se repetă de 2000 de ani. Din atitudinea ucenicilor care L-au văzut în slava Tatălui pe muntele Taborului, dar și a celor care i-au cerut să stea de-a dreapta și de-a stânga Lui, vedem că la vreme de încercare, toți s-au lepădat de Fiul Omului, Acesta fiind răstignit între doi tâlhari ca un făcător de rele.

Răstignirea pe Cruce a Domnului Hristos de către mai marii poporului arată îndărătnicia lumii căzute, răzvrătirea omului care vrea să fie ca Dumnezeu, dar fără Dumnezeu, a omului lipsit de sensibilitatea sufletească și puterea de a-L iubi pe Dumnezeu și pe semenii săi, uitând că „mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, ... Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15,4-5). Domnul Hristos ne cheamă să rămânem întru El, să lepădăm pe omul cel vechi (Efeseni 4,17) și să viețuim în iubirea Lui, să rămânem pe tulpina pe care ne-a altoit prin harul Botezului, dezlegându-ne păcatele și deschizându-ne porțile Raiului, pentru a viețui în lume ca fii ai Împărăției Sale.

Dreptmăritori creștini !

Puterea iubirii jertfelnice și smerite a lui Dumnezeu se arată în refuzul folosirii sabiei în Grădina Ghețimani (Ioan 18,10), în iubirea față de dușmanii Săi, ea se vede în asumarea Crucii și biruința asupra păcatului, pentru că El i-a iubit pe ai Săi până la sfârșit (Ioan 13,1). El a biruit începătoriile și stăpâniile, le-a dat de ocară, în văzul tuturor, biruind asupra lor prin Cruce, cum le spunea Apostolul Neamurilor colosenilor (Coloseni 2,15). Conștientizând puterea Crucii și marea iubire a lui Dumnezeu, prigonitorul  Saul devine apostolul neamurilor, convertindu-se pe drumul Damascului, după ce a văzut într-o lumină orbitoare pe Hristos cel Înviat din morți, fapt care l-a făcut să exclame: Cuvântul Cruce pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1,18). De asemenea, Sfântul Arhidiacon Ștefan, pregustând din bucuria cunoașterii lui Dumnezeu și a tainelor credinței, atunci când era omorât cu pietre a exclamat: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! (Fapte 7,60). Din relatările biblice vedem că omul care are inima încălzită de iubirea lui Dumnezeu, cel care a cunoscut și a simțit harul lui Dumnezeu, acela va iubi pe dușmani și va înțelege puterea Crucii lui Hristos, atât ca armă asupra diavolului, cât și ca simbol al Împărăției Cerurilor. De aceia, în Biserica Ortodoxă Crucea și Învierea sunt nedespărțite, iar în cântările de la Utrenie, spunem: că prin Cruce a venit bucuria la toată lumea.

În iconografia ortodoxă, Icoana Învierii redă sfărâmarea încuietorilor și coborârea la iad a Domnului pentru a elibera pe toți drepții, scoțând pe protopărinții Adam și Eva prin iubirea Sa milostivă. Domnul Hristos, înviat din morți, coboară la iad și îl golește, arătând că puterea diavolului este biruită de iubirea smerită a Cuvântului lui Dumnezeu, care, prin moartea Sa pentru păcatele noastre, El, Cel drept, pe cei nedrepți ne aduce la Dumnezeu (I Petru 3,18-19). Fără jertfa Lui tot neamul omenesc rămânea sub robia diavolului și a morții. El ne cheamă să ne îmbrăcăm în smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har (I Petru 5, 5).

Așadar, ne putem împărtăși plenar de iubirea milostivă a lui Dumnezeu pe măsura asumării purtării crucii vieții, dar și prin iubirea sinceră și smerită a lui Dumnezeu și a semenilor noștri, în care se reflectă toată legea și prorocii (Marcu 12, 30-31), având și cuvântul Sfântului Evanghelist Ioan, care zice: aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, și să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă (I Ioan 3, 23).

Nu putem iubi pe Dumnezeu, iar pe semenii noștri să-i urâm, nu putem să-L iubim pe Dumnezeu și să susținem războiul între frați sau să numim războiul între creștini sfânt, pentru a plăcea oamenilor și a încălca Legea Domnului, nu putem să iubim pe Dumnezeu și să fim indiferenți la suferința aproapelui nostru, nu putem să vorbim de iubire și să-i constrângem pe semenii noștri, să le limităm și să le încălcăm drepturile după practicile existente în țările cu regimuri totalitare. Constrângerea limitează responsabilitatea, iar libertatea greșit înțeleasă duce la libertinaj, ambele extreme sunt dăunătoare comuniunii și îl lipsesc pe om de vocația dialogală, limitându-i orizontul la ideologiile lumii acesteia. Dumnezeu ne respectă libertatea și ne cheamă la viață, la viața de iubire a Preasfintei Treimi, arătându-ne că păcatul, ura și moartea sunt dușmanii omului, creat după chipul lui Dumnezeu și pentru comuniunea cu El. Astfel, dreptatea lui Dumnezeu se împlinește în biruința iubirii asupra urii, a sfințeniei asupra păcatului, a adevărului asupra minciunii și a vieții aspra morții, cum frumos spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, într-unul din cuvintele sale.

Iubiți fii duhovnicești!

Sărbătoarea Învierii Domnului din anul 2024, declarat ca An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, ne cheamă la solidaritate cu cei aflați în suferință, fiind prilej de comuniune și de manifestare a dragostei și atenției față de cei afectați din cauza bolilor trupești și a neputințelor firii. De asemenea, ne responsabilizează pentru propria mântuire și ne arată că Domnul Hristos S-a făcut om, a pătimit și a murit pentru păcatele noastre, chemându-ne să fim mesagerii păcii între oameni și cu multă înțelepciune să promovăm valorile creștine și tradiția bimilenară a Ortodoxiei noastre românești la granița dintre două lumi. Să conștientizăm rolul nostru pentru păstrarea identității și a armoniei în lume, a binelui comun, dezlipindu-ne de trecutul ateu și evitând efectele secularismului. Să lucrăm cu speranță și credință că generația de azi va asigura copiilor un viitor mai bun, ancorat în valorile care au stat la baza formării Europei creștine și ale lumii civilizate pe care le dorim. Ca țară și ca neam să cultivăm unitatea și dragostea pentru un viitor mai bun și să nu uităm încercările trecutului, greutățile prezentului și ispitele viitorului. De aceea, se cuvine să ne sfințim viața prin rugăciune, fapte de milostenie izvorâte din iubirea de Dumnezeu, folosind timpul pentru dobândirea celor netrecătoare, știind că Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului.

Fiecare din noi purtăm la această sărbătoare lumina și bucuria Învierii lui Hristos, când facem din inima noastră sălaș Domnului și manifestăm iubire față de semenii noștri, având ca model iubirea lui Dumnezeu față de noi. Această iubire împărtășită cu toți cei care se află în Biserică ne înveșmântează în lumina harică a Domnului și devine lucrătoare prin mărturisirea dreptei credințe și promovarea spiritualității neamului nostru, răstignind egoismul și individualismul care ne îndepărtează pe unii de alții și de Dumnezeu, conducând la ură, violență și dezbinare în societate. Biserica ne chemă să cântăm împreună: Ziua învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem fraților și celor care ne urăsc pe noi; să iertăm pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruidnu-le.

În această atmosferă de bucurie, îndreptăm un gând de prețuire față de cei care nu sunt cu noi la acest Praznic, îndemnându-i să păstreze credința și tradițiile pascale românești acolo unde Dumnezeu le-a purtat pașii. Să fim uniți în jurul Sfântului Altar și să nu uităm că strămoșii noștri prin credință și cu smerenie au reușit să învingă în războaie, să-și educe copiii în duhul Evangheliei, să fie solidari cu cei aflați în suferință și cu cei bolnavi. Să manifestăm dragoste și iubire creștină, trăind cu speranța că Domnul Hristos, Biruitorul iadului și al morții, va dărui sănătate și mântuire poporului dreptcredincios, înțelepciune și putere conducătorilor, demnitate și responsabilitate slujitorilor sfintelor altare și celor care poartă Crucea neamului, rămânând statornici, pentru a trăi plenar bucuria pascală.

Împărtășindu-vă arhiereasca binecuvântare, îl rog pe Mântuitorul Hristos, Domnul vieții, să vă dăruiască toate cele de folos, bucurându-vă în aceste zile de sărbătoare, de harul și iubirea milostivă a lui Dumnezeu, Vă vestesc, cu dragoste părintească salutul pascal: Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul pururea rugător și de tot binele voitor, cu părintești binecuvântări,

† Veniamin

Episcopul Basarabiei de Sud”, transmite PS Veniamin.