Păsările migratoare se schimbă între ele în poziția de conducere a stolului pentru a se odihni

  • 03 Februarie 2015 16:48
Păsările migratoare se schimbă între ele în poziția de conducere a stolului pentru a se odihni

Păsările migratoare aflate în formație de zbor în forma literei 'V' se schimbă între ele din poziția de conducere a stolului, cea mai obositoare poziție, pentru a se odihni, conform unui studiu realizat de ornitologi de la Universitatea Oxford.

Acest studiu este primul care demonstrează că există cooperare între păsări în timpul zborului. Oamenii de știință au observat 14 ibiși pleșuvi, Geronticus eremita, păsări asemănătoare berzelor, care migrează între Salzburg, Austria și Orbetello, Italia. Ei au capturat păsările, le-au atașat senzori și apoi le-au dat drumul pentru a le urmări comportamentul, notează Agerpres.

Cercetătorii au observat că păsările fac schimb de locuri în stol, conducătorul formației de zbor fiind înlocuit. Folosind această strategie de zbor, în medie, fiecare pasăre beneficiază în 32% din timp de curenții ascendenți provocați de bătăile aripilor păsării aflate în față.

Migrația implică riscuri ridicate pentru păsări, nu mai puțin de 35% dintre păsările tinere putând muri de epuizare în prima lor migrație, conform unor studii anterioare.

Zborul în formație ordonată le ajută pe păsări să-și conserve energia - conform estimărilor, păsările care zboară în spatele altor păsări în cadrul formației consumă cu 10% - 14% mai puțină energie decât cele care zboară în față.

'Studiul nostru demonstrează că explicația acestui comportament de cooperare este foarte simplă. Ibișii călătoresc deseori în perechi, cele două păsări trecând pe rând una în fața celeilalte pentru a beneficia de curenții ascendenți produși de bătăile aripilor păsării din față (...) Zborul de acest fel în formații mai mari permite reducerea efortului de zbor al fiecărei păsări', susține Bernhard Voelkl, profesor de zoologie la Oxford și coordonatorul acestui studiu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
10,52
Cer senin
Umiditate:71 %
Vint:1,54 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
18
Wed
17
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău