PAS în Parlament: Din 95 de proiecte de lege înregistrate, 52 au și fost votate

  • 17 Noiembrie 2021 13:09
PAS în Parlament: Din 95 de proiecte de lege înregistrate, 52 au și fost votate

Din cele 95 de proiecte de lege înregistrate de Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, 52 au și fost votate. Unul dintre cele mai importante este proiectul de modificare a Legii cu privire la procuratură, care a introdus mecanismul de evaluare a procurorului general. „Or, noi ne dorim o Procuratură funcțională, o Procuratură care să servească interesului public, să ofere dreptate și nu acele trocuri care au existat în Procuratură până acum”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele Parlamentului, deputatul PAS Mihai Popșoi, transmite IPN.

Potrivit parlamentarului, un alt proiect important votat a fost cel de modificare a Constituției prin fortificarea independenței sectorului judecătoresc, așa ca judecătorii să nu mai fie subordonați politicului, dar să aibă mai multă autonomie. Alte proiecte menționate de deputat se referă la digitalizarea economiei, anularea secretului offshore, persoanele care au datorii să nu poată fi evacuate din cază în perioada rece a anului. De asemenea, averile și cheltuielile demnitarilor și rudelor acestora să poată fi verificate de ANI. 

Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, deputata PAS Olesea Stamate, a remarcat că instituțiilor de drept și celor care au menirea să combată corupția și să vegheze respectarea legilor li s-a oferit mai devreme o independență destul de mare, urmând standardele europene. 

Deputatul PAS Dumitru Alaiba a spus că pentru dezvoltarea economiei și motivarea antreprenorilor de a investi a fost anulat secretul offshore și s-au făcut primii pași hotărâți în direcția digitizării în domeniul economic.

Iar președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, deputatul PAS Dan Perciun, a spus că pe domeniul social s-a pornit de la dezideratul clar de a reduce sărăcia în Republica Moldova. În acest sens, a fost majorată pensia minima până la 2000 de lei. De asemenea, diverse alocații de stat au fost majorate pentru diferite categorii de persoane și au fost majorate alocațiile pentru veterani. 

Raportul de activitate al Fracțiunii parlamentare a PAS este prezentat la 100 de zile de mandat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir
Meteo Chișinău
8,29
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Thu
9
Fri
7
Sat
7
Sun
8
Mon
11
Arhivă Radio Chișinău