PAS: Declarația PSRM-Șor privind Curtea Constituțională nu are efect juridic

  • 23 Aprilie 2021 11:45
PAS: Declarația PSRM-Șor privind Curtea Constituțională nu are efect juridic

Deputatul PAS, Sergiu Litivinenco, susține că declarația PSRM-Șor cu privire la uzurparea puterii de către Curtea Constituțională și acordarea votului de neîncredere la trei membri ai Înaltei Curți nu are efect juridic. La o conferință de presă, după ce PAS a părăsit ședința Parlamentului, deputatul a argumentat că legea prescrie clar cum se poate demite un judecător al Curții Constituționale. „E o declarație în disperare. Curtea Constituțională a aplicat exclusiv Constituția, prin acel aviz a dat o decizie exclusiv juridică, nu s-a implicat în jocuri politice. Curtea a procedat constituțional corect. Unica soluție corectă pe care putea să o dea conform prevederilor constituționale este acel aviz. Ăștia sunt disperați și recurg la gesturi disperate care au zero efecte juridice”, a spus Sergiu Litivinenco, citat de IPN.

Președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a declarat că PAS boicotează ședința Parlamentului în semn de protest față de „încă o inițiativă toxică, populistă a alianței PSRM-Șor, care reprezintă un atac la adresa CC. În opinia sa, este o dovadă în plus că PSRM-Șor nu își doresc alegeri anticipate, ci conservarea situației în care se află țara și de pe urma căreia au de beneficiat doar exponenții acestor două forțe politice. „Noi nu participăm la aceste acțiuni care sunt în detrimentul democrației, în detrimentul așteptărilor cetățenilor. Vom continua să promovăm acele angajamente pe care le-am avut în campanie electorală și vom face tot posibilul ca cetățenii să poată merge la vot în cadrul alegerilor anticipate parlamentare și să scape țara de un Parlament toxic, care în disperarea lor atacă Curtea Constituțională”, a afirmat Igor Grosu.

Majoritatea parlamentară PSRM-Partidul Șor a adoptat o hotărâre, cu 54 de voturi, privind „recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale” în care condamnă avizul din 15 aprilie al Curții prin care au fost recunoscute circumstanțele privind dizolvarea Parlamentului.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Cer senin
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău