Partide din R.Moldova și Ucraina cer stoparea construcției hidrocentralelor pe Nistru
-
11 Aprilie 2017 14:49
Partidele ecologiste din R. Moldova și Ucraina au semnat un apel comun către prim-miniștrii celor două state prin care cer abrogarea Programului de Dezvoltare a Hidrocentralelor în Ucraina până în anul 2026 – document aprobat de Guvernul de la Kiev în iulie 2016.
Programul prevede construcția a șase cascade de hidrocentrale pe Nistru, iar potrivit ecologiștilor, consecințele pentru mediu vor fi grave.
Președintele Partidului Verde Ecologist din Moldova, Anatolie Prohnițchi a declarat într-o conferință de presă la IPN că prin acțiunile Guvernului de la Kiev există riscul ca râul Nistru să sece pe tot cursul până la Marea Neagră.
Pentru a atenționa asupra pericolelor existente, în cadrul Congresului Global al Verzilor, care a avut loc la Liverpool la începutul lunii aprilie, reprezentanții partidelor ecologiste din Europa Centrală și de Est și-au declarat sprijinul pentru oprirea lucrărilor pe râul Nistru.
În apelul verzilor se menționează că programul de construcție a hidrocentralelor nu ia în considerare riscurile legate de siguranța apei potabile, securitatea alimentară și securitatea tehnologică. Impactul negativ al acestui proces va fi resimțit de peste 25 de milioane de oameni.