Partida dintre Petrocub și Milsami a fost întreruptă la Hâncești
-
20 Mai 2019 11:45
Meciul de la Hâncești, dintre Petrocub și Milsami, a fost întrerupt în prima repriză din cauza ploii torențiale, transmite IPN.
Golurile au fost marcate în cea de-a doua parte. Jessie a deschis scorul în minutul 59, reușind primul său gol pentru Petrocub într-un meci oficial. Alexandru Antoniuc a egalat peste doar două minute.
Milsami va juca runda următoare pe teren propriu, cu Sheriff, care a obținut a treia victorie categorică, consecutivă, după ce a fost preluată de croatul Zoran Zekic. De această dată, echipa tiraspoleană a dispus de Dinamo-Auto, cu 3-0. Evgheni Oancea a reușit dubla, iar brazilianul Ribeiro și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor.
Sheriff și-a păstrat avansul de cinci puncte față de Sfîntul Gheorghe, care a obținut victorie în etapa a 10-a. Echipa din Suruceni a trecut cu 2-1 de nou-promovata Codru Lozova. Vadim Cemîrtan a reușit dubla în prima repriză, iar Arcadie Rusu a stabilit scorul final în minutul 52.
„Important că am obținut victoria astăzi. Cemîrtan nu va putea juca miercuri cu Sheriff în finala Cupei, din cauza suspendării. În schimb, o va face Boiciuc, care am aflat că nu este suspendat”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Sfîntul Gheorghe, Serghei Cebotari.
Speranța a urcat pe locul 4 după ce a învins-o la limită pe Zimbru, cu 1-0. Singurul gol a fost marcat de Maxim Iurcu, în minutul 8.