Parlamentul Ucrainei a dat undă verde participării de forțe străine la exercițiile militare planificate în 2022
-
14 Decembrie 2021 16:17
Parlamentul Ucrainei a aprobat marți un proiect de lege care permite participarea forțelor străine la exerciții militare pe teritoriul său în 2022, decizie susceptibilă să înfurie Moscova, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Potrivit proiectului prezentat de președintele Volodimir Zelenski, Ucraina intenționează să organizeze la anul zece exerciții militare de anvergură.
Ucraina, care nu este membră a NATO, și-a intensificat cooperarea militară cu țările occidentale pe fondul unei creșteri a acțiunilor ostile din partea Rusiei și a aliaților ei care a creat preocupări privind izbucnirea unui conflict deschis între cele două state vecine. Kievul acuză Moscova că a desfășurat circa 90.000 de militari de-a lungul graniței comune, în timp ce Moscova susține că este vorba de măsuri strict defensive și că are dreptul de a-și deplasa forțele pe teritoriul propriu oriunde consideră.
Ministrul adjunct al apărării ucrainean Anatoli Petrenko a declarat parlamentului înainte de vot că 21.000 de militari ucraineni și 11.500 de militari din SUA, Marea Britanie, Polonia, România și alte țări vor lua parte la exerciții terestre, maritime și aeriene.
"Desfășurarea de exerciții multinaționale pe teritoriul ucrainean va contribui la întărirea capacităților naționale de apărare și va susține eforturile politice și diplomatice de menținere a stabilității în regiune", a spus Petrenko.
Rusia nu a comentat deocamdată votul de marți din parlamentul ucrainean.