Parlamentul se va întruni mâine în ședință plenară. Principalele subiecte de pe ordinea de zi

  • 22 Septembrie 2021 16:44
Parlamentul se va întruni mâine în ședință plenară. Principalele subiecte de pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni, joi, 23 septembrie, în ședință plenară, cu începere de la ora 11:00. Proiectul ordinii de zi a ședinței a fost aprobat, astăzi, de Biroul permanent al Parlamentului.

Deputații vor examina, în prima lectură, proiectul Codului transportului feroviar, precum și inițiativa legislativă privind crearea Autorității Feroviare.

De asemenea, ordinea de zi include proiectul de modificare a unor acte legislative, potrivit căruia la 1 octombrie urmează să intre în vigoare reducerea cotei TVA pentru HoReCa.

La fel în prima lectură va fi examinat proiectul Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. În conformitate cu acest document, angajaților transferați în alte funcții în urma reorganizării unor ministere li se va achita diferența de salarii.

Proiectele de lege pentru modificarea Codului de executare al Republicii Moldova și pentru modificarea articolului 2 din Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, de asemenea, figurează pe ordina de zi a ședinței plenare de mâine.

În lectura a doua va fi dezbătut proiectul de lege pentru modificarea Legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare și Legii concurenței, prin care se instituie noi mecanisme de control și de sancționare a conducătorilor unor autorități publice aflate sub control parlamentar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău