Parlamentul se întrunește joi în ședință. Moțiunea de cenzură împotriva ministrului energiei, pe ordinea de zi

  • 11 Februarie 18:22
Parlamentul se întrunește joi în ședință. Moțiunea de cenzură împotriva ministrului energiei, pe ordinea de zi

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi pentru ședințele în plen ale Parlamentului din perioada 12 – 20 februarie 2026. Moțiunea simplă asupra politicii statului în domeniul energetic, securității energetice în raport cu necesitatea protecției consumatorului și stabilității tarifare, se regăsește pe ordinea de zi a ședinței.

În această perioadă, deputații vor examina în prima lectură proiectul de modificare a Codului educației, inițiativele legislative privind reformele autorităților subordonate Ministerului Mediului și costurile expertizei judiciare. De asemenea, va fi discutat proiectul de ratificare a unei decizii a Comitetului mixt, constituit în baza Acordului de comerț liber dintre țara noastră și Republica Turcia. În ordinea de zi este inclus și proiectul cu sigla UE privind transformarea rețelei de date contabile în rețeaua privind durabilitatea agricolă și alte intervenții în actele normative din domeniul agricol.

În lectură finală, deputații vor examina proiectul de lege privind medierea și statutul mediatorului, precum și cel care se referă la prevenirea și combaterea exploatării sexuale și abuzurilor sexuale comise asupra copiilor.

Joi, 12 februarie, ședința plenară a Parlamentului va începe la ora 10:00. Proiectul ordinii de zi poate fi consultat pe site-ul Parlamentului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
16,7
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:2,31 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
23
Fri
24
Sat
24
Arhivă Radio Chișinău