Parlamentul se întrunește în ședință plenară

  • 21 Mai 2020 09:20
Parlamentul se întrunește în ședință plenară

Parlamentul se întrunește la ora 10.00 în ședință plenară. Pe agenda deputaților sunt incluse 18 chestiuni, printre care un proiect de lege prin care i s-ar putea permite șefului statului să fie și membru de partid, avizat pozitiv ieri de Comisia juridică a Parlamentului.

Potrivit autorului inițiativei, deputatul socialist Vasile Bolea, această normă încalcă normele constituționale privind libertatea asocierii.

Pe de altă parte deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, face referire la o decizie  a Curții Constituționale, care a statuat că președintele nu poate fi membru al vreunui partid și nu poate promova sub nici o formă interesele unei formațiuni politice.

Pe agenda ședinței se află și proiectul de hotărâre propus de deputații PSRM prin care va fi stabilită data alegerilor prezidențiale la 1 noiembrie, după cum a propus președintele Igor Dodon.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
14,4
Cer fragmentat
Umiditate:73 %
Vint:8,23 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău