Parlamentul se întrunește în ședință, astăzi, 24 noiembrie
-
24 Noiembrie 2022 08:47
Parlamentul se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 11.00. Deputații vor examina ratificarea celui de-al 14-lea amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creșterea economică durabilă ancorată în integrarea europeană, anunță serviciul de presă al Legislativului într-un comunicat.
De asemenea, în a doua lectură, urmează a fi dezbătute modificări la mai multe acte normative, printre care Legea cu privire la întreprinderile mici și mijlocii sau la Legea privind piața de capital.
Parlamentarii urmează să aprobe în lectura a doua și proiectul Codului electoral. Pe ordinea de zi se regăsește și proiectul unei Declarații a Parlamentului Republicii Moldova cu privire la condamnarea Holodomorului din anii 1932-1933 din Ucraina.
Parlamentul va examina și moțiunea simplă asupra politicilor desfășurate de Ministerul Justiției în domeniul justiției.