Parlamentul lucrează pentru tine?! Monitorizarea civică a ședinței plenare din 8 decembrie / Promo-LEX

  • 10 Decembrie 2022 19:04
Parlamentul lucrează pentru tine?! Monitorizarea civică a ședinței plenare din 8 decembrie / Promo-LEX

Parlamentul nu a respectat transparența decizională în cazul a 13 proiecte din cele 16 dezbătute în ședința plenară din 8 decembrie curent. Aceasta constituie 81% din toate proiectele examinate. Totodată, precizăm că în privința unui proiect Președinta Republicii Moldova a solicitat examinarea în mod prioritar., anunță Promo-LEX.

Transparența decizională a fost afectată prin nepublicarea raportului comisiei permanente sesizate în fond în cazul a șase proiecte. Rapoartele nepublicate aparțineau  Comisiei juridice, numiri și imunități (4) și Comisiei economie buget și finanțe (2) . Totodată, în cazul unui proiect nu a fost publicat coraportul Comisiei politică externă și integrare europeană. Pentru 11 proiecte de legi nu au fost publicate alte acte aferente proiectelor, iar în cazul a trei proiecte nu a fost respectat termenul pentru prezentarea recomandărilor părților interesate.  

În altă ordine de idei,  Promo-LEX apreciază că ordinea de zi bisăptămânală a fost aprobată în ședința plenară anterioară și publicată la începutul săptămânii de lucru, precum este prevăzut de art. 45 din Regulamentul Parlamentului. De asemenea, la ședința din 08.12.22 a fost votată convocarea ședinței Parlamentului dedicată votării legilor bugetului pentru anul 2023, stabilită pentru data de 12.12.2022. Pentru această ședință a fost votată ordinea de zi cu 5 proiecte de legi. 

În total, la ședința plenară din 8 decembrie curent au fost votate 16 din 27 proiecte incluse în ordinea de zi. Autorii acestora sunt majoritatea parlamentară (8), Guvernul (4), Președinta Republicii Moldova (1) și majoritatea parlamentară în colaborare cu Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (1). 

În cazul a 6 proiecte de acte normative majoritatea parlamentară și opoziția au votat, în mare parte, în spirit de consens. Proiectele se refereau, în special, la modificări în domeniul protecției sociale, susținerea domeniului agricol și  revizuirea taxelor consulare. 

Proiectul de lege nr. 444 din 7.12.2022 pentru ratificarea Acordului de modificare la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost examinat și votat, în două lecturi, în cel mai scurt termen - o zi de la înregistrare, autor fiind Președintele Republicii Moldova. Proiectul de lege nr. 154 din 21.04.2022 pentru modificarea Legii cu privire la taxele consulare a fost votat, în două lecturi, în cel mai lung termen - 231 de zile calendaristice, autori fiind un grup de deputați ai fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”. 

La începutul lucrărilor plenului Parlamentului și-au înregistrat prezența 82 de deputați. Potrivit rezultatelor votării, ulterior, la procedura de vot au luat parte între 57 și 76 de deputați. Ședința plenară a durat circa 5 ore și 50 de minute, cu o pauză de 1 oră și 20 de minute. Membrii fracțiunii Partidului Politic ȘOR au boicotat și această ședință.  

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:65 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău