Parlamentul caută noi candidați pentru funcția de procuror general interimar

  • 27 Iulie 2019 10:53
Parlamentul caută noi candidați pentru funcția de procuror general interimar

Parlamentul invită persoanele interesate să depună dosarele pentru funcția de Procuror General interimar, după ce vineri ședința Consiliului Superior al Procurorilor la care urma să fie ales un procuror interimar a fost amânată.

Dosarele pot fi depuse până luni, 29 iulie, la Comisia juridică, numiri și imunități.

Cei care pretind la această funcție trebuie să prezinte la dosar o scrisoare de motivare, CV-ul și o declarație pe propria răspundere precum că persoana îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi procuror.

Amintim că vineri ședința Consiliului Superior al Procurorilor, la care urma să fie desemnat un procuror general interimar, a fost amânată din lipsă de cvorum.

Acum, potrivit legii, procurorul general interimar urmează a fi numit de Parlament și propus șefului statului pentru numirea în funcție prin decret.

În prezent, interimatul funcției de procuror general este asigurat de Igor Popa, după ce Eduard Harunjen a demisionat, la 11 iulie.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău