Parlamentul adoptă noi standarde în domeniul bancar
-
13 Iulie 2017 14:58
Legislația bancară a Republicii Moldova va fi perfecționată în conformitate cu cele mai bune practici internaționale, așa numitele standardele BASEL III, potrivit unui proiect de lege votat joi, 13 iulie, de Parlament în prima lectură. Noile prevederi presupun un cadru de guvernanță corporativă a băncilor mai bun, posibilități eficiente de control din partea băncii centrale și, respectiv, mai multă siguranță a sectorului bancar.
Republica Moldova se conduce în prezent de standarde în domeniul bancar elaborate la nivel internațional cu aproape 30 de ani în urmă. Legislația în acest domeniu a fost modificată de peste 50de ori pe parcursul anilor și nu mai reprezintă un cadru de reglementare coerent, a menționat viceguvernatorul Băncii Naționale, Cristina Harea.
Astfel, noua lege privind activitatea băncilor prevede trecerea de la standardele BASEL I la BASEL III. Noua lege prevede dezvoltarea unui cadru de guvernanță corporativă, descrie responsabilitățile și atribuțiile organelor de conducere a băncilor și stabilește cerințe față de calitatea gestionarilor și instrumente de gestiune a riscurilor.
Totuși, unii deputați au exprimat îngrijorări că noile standarde ar putea crea dificultăți pentru bănci.
Cristina Harea a declarat însă că băncile vor fi în stare să se conformeze noilor rigori. Totodată, ea a menționat că o reglementare mai bună a domeniului va asigura securitatea sectorului bancar.
Dacă va fi votat și în a doua lectură, noile reglementări se vor aplica de la 1 ianuarie 2018, iar în termen de cinci luni de la intrarea în vigoare a legii, băncile vor fi obligate să obțină licențe noi de activitate.