Parlamentul a modificat componența unor comisii parlamentare
-
30 Septembrie 2021 13:07
A fost modificată componența nominală a unor comisii parlamentare permanente, în legătură cu cererile de demisie depuse anterior de mai mulți deputați ai Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”.
Potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Parlament, Ana Calinici și Boris Popa au devenit membri ai Comisiei juridice, numiri și imunități.
Ana Racu devine vicepreședinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.
Natalia Davidovici este numită în funcția de vicepreședinte al Comisiei drepturile omului și relații interetnice, iar secretarul comisiei a devenit Angela Munteanu-Pojoga. Evghenia Cojocari este desemnată membru al acestei comisii permanente.
Membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie devine Ana Oglindă.
Deputatul Viorel Barda a fost desemnat membru al Comisiei agricultură și industrie alimentară.
Dorel Iurcu a devenit membru al Comisiei mediu și dezvoltare regională.
Victoria Cazacu și Victor Spînu au fost incluși în componența Comisiei de control al finanțelor publice.
În Parlamentul de legislatura a XI-a funcționează 11 comisii parlamentare permanente.