Parlamentul a lansat concursul de selectare a candidaturilor la funcția de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii

  • 15 Noiembrie 2021 12:46
Parlamentul a lansat concursul de selectare a candidaturilor la funcția de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii

Comisia specială pentru selectarea candidaturilor la funcția de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) a lansat astăzi concursul pentru selectarea candidaturilor la funcția de membru. Doritorii pot depune dosarele până pe 23 noiembrie, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Legislativului, persoanele care sunt interesate de acest concurs, pot depune personal, prin poștă sau prin e-mail dosarul până la data de 23 noiembrie. Ulterior, Comisia specială va întocmi o listă a candidaților care vor fi invitați la interviu. În urma examinării dosarelor și a susținerii interviului, va fi întocmită o listă cu trei propuneri de candidaturi, care va fi transmisă Biroului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, scrie sursa citată.

Republica Moldova are un reprezentat la CPT, care este ales de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, cu majoritate absolută de voturi, de pe o listă de candidați întocmită de către Biroul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Conform Convenției europene pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, membrii CPT sunt aleși dintre personalitățile notorii, recunoscute pentru competența lor în domeniul drepturilor omului sau care au o experiență profesională în domeniile pe care le tratează Convenția. Totodată, aceștia trebuie să cunoască aprofundat una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei (engleză sau franceză).

Rolul reprezentantului CPT este de a efectua vizite la locurile de detenție pentru a examina tratamentul aplicat persoanelor private de libertate și, dacă este cazul, de a adresa statelor recomandări.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău