Parlamentul a dat start concursului pentru funcția de director al Consiliului de administrație al ANRE
-
23 Decembrie 10:39
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a lansat concursul pentru selectarea candidaților la funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Termenul-limită de depunere a dosarelor este 17 ianuarie 2025, potrivit unui comunicat de presă emis de Legislativ.
Potrivit legislației, candidații trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova și să aibă studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic, precum și experiență de muncă sau cercetare în aceste domenii de cel puțin zece ani.
De asemenea, candidații trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență în funcții de conducere în cadrul instituțiilor publice, al organizațiilor societății civile, al organizațiilor internaționale sau al întreprinderilor din sectoarele reglementate de ANRE. Candidații mai trebuie să aibă reputație ireproșabilă și să nu fie membri ai vreunui partid politic.
Dosarul candidaților trebuie să conțină un CV, o scrisoare de motivație, declarație pe propria răspundere a lipsei sau existenței conflictului de interese, declarație pe propria răspundere că nu este membru al vreunui partid politic.
Concursul se va desfășura în două etape – admisibilitatea dosarelor și proba interviului.
Consiliul de administrație al ANRE este constituit din cinci directori. Potrivit legislației, aceștia sunt numiți de Parlament, pe bază de concurs. În curând, expiră mandatele a doi directori.