Parlamentul a condamnat atacurile Rusiei asupra securității informaționale și amestecul în politica R.Moldova

  • 08 Februarie 2018 15:12
Parlamentul a condamnat atacurile Rusiei asupra securității informaționale și amestecul în politica R.Moldova

Parlamentul a adoptat astăzi declarația prin care condamnă atacurile Federației Ruse asupra securității informaționale naționale și amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova. Documentul a fost semnat de deputați din coaliția majoritară, iar socialiștii și comuniștii s-au opus și  au cerut, în schimb, examinarea a două proiecte privind consolidarea statutului de neutralitate a Republicii Moldova și condamnarea acțiunilor unioniste.

Deputații din coaliția majoritară de la Chișinău au semnat la 24 ianuarie proiectul unei declarații în care condamnă blocajele impuse exportatorilor din Republica Moldova, hărțuirea politică a unor oficialități și implicarea anumitor instituții din Federația Rusă în politica internă a Republicii Moldova.

Inițiativa a fost înregistrată în Parlament în aceeași zi în care Duma de Stat din Federația Rusă a adoptat o declarație privind așa-numita discriminare a mass-mediei ruse în Republica Moldova. Documentul aprobat de Duma rusă se referea la o lege votată la Chișinău care ar putea interzice difuzarea pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor cu caracter politic la televiziunile rusești.

Inițiativa Partidului Democrat de a condamna Rusia în chiar prima ședință din această sesiune parlamentară a provocat critica deputaților socialiști și comuniști, care au acuzat guvernarea că încearcă să caute dușmani externi, în interesele României.

Totodată, cele două fracțiuni au propus examinarea unei legi cu privire la așa-zisa neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, precum și a unei hotărâri în care să fie condamnate acțiunile unioniste. Ambele inițiative au fost însă respinse.

Relațiile Chișinăului cu Moscova s-au răcit brusc în ultimul an.

În martie 2016, Parlamentul și Guvernul de la Chișinău au transmis o notă Federației Ruse prin care condamna cazuri de presiuni asupra oficialilor moldoveni care efectuau vizite în Rusia, recomandându-le funcționarilor să evite deplasările în această țară. În mai, cinci diplomați ruși au fost expulzați pe motiv de spionaj, iar în iulie Parlamentul a aprobat o declarație prin care chema Rusia să retrage trupele militare din Transnistria, la scurt timp fiind declarat persona non-grata vicepremierul Dmitri Rogozin.

În același timp, președintele Igor Dodon pledează pentru relații speciale cu Rusia și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Eurasiatică, el având cel puțin 7 deplasări oficiale în Federația Rusă pe parcursul anului trecut.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău