Parlamentul a aprobat, în lectură finală, modificarea Codului Muncii

  • 24 Noiembrie 2015 12:50
Parlamentul a aprobat, în lectură finală, modificarea Codului Muncii

Legea pentru modificarea și completarea Codului Muncii al Republicii Moldova a fost aprobată de Parlament în lectură finală, transmite IPN.

Proiectul Legii vizate a fost elaborat în cadrul unui Grup de lucru tripartit creat sub egida Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Clauze noi ale Codului muncii vizează eliminarea cazurilor de încheiere neargumentată a contractului individual de muncă pe o durată determinată, extinderea termenului de probă pentru muncitorii necalificați - în vederea determinării efective a aptitudinilor profesionale ale acestora, posibilitatea de a desface contractul individual de muncă prin acordul scris al părților.

De asemenea, modificările vizează și oferirea dreptului conducătorului unității, adjuncților acestuia și contabilului-șef să demisioneze din funcție oricând și nu doar în cazurile stipulate expres în contractul individual de muncă, o responsabilizare mai accentuată a organizației sindicale din unitate, inclusiv - obligativitatea de a argumenta în scris acordul, dezacordul și opinia consultativă privind concedierea salariatului, reglementara detaliată a procedurii de concediere în legătură cu transferul la alt loc de muncă, majorarea termenului de păstrare a datelor de confidențialitate în conformitate cu practicile UE.

Printre modificări se regăsește și extinderea termenului concediului neplătit pe durata a 120 de zile calendaristice față de 60 - în prezent, specificarea expresă a dreptului angajatului la o zi lucrătoare pe săptămână cu menținerea salariului mediu pentru căutarea unui alt loc de muncă în cazul lichidării unității, amenajarea încăperilor speciale pentru alimentarea copiilor în conformitate cu Recomandarea OIM „Privind protecția maternității”, concretizarea normei privind restabilirea salariatului la locul de muncă în baza hotărârii instanței de judecată, care prevede că „imediat după pronunțarea hotărârii instanței de judecată privind restabilirea salariatului la locul de muncă, angajatorul este obligat să emită un ordin de restabilire, pe care îl aduce la cunoștința salariatului, sub semnătură, în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii”.

Potrivit autorilor, adoptarea Legii respective va avea ca efect armonizarea prevederilor Codului muncii cu prevederile altor acte normative în vigoare, perfecționarea legislației muncii în vigoare, flexibilizarea legislației muncii în vigoare și aducerea acesteia în concordanță cu cerințele moderne ale economiei de piață și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale ambelor părți a raporturilor de muncă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău