Papa Francisc și-a adresat urările de pace cu ocazia Anului Nou chinezesc

  • 11 Februarie 2018 16:45
Papa Francisc și-a adresat urările de pace cu ocazia Anului Nou chinezesc

Papa Francisc și-a transmis duminică urările de pace, o "comoară nestemată", către Extremul Orient, cu ocazia Anului Nou chinezesc, în timp ce, la nivel diplomatic, Vaticanul se apropie de încheierea unui acord istoric cu China comunistă în ceea ce privește numirea de episcopi, informează AFP.

"La 15 februarie, în Extremul Orient și în alte părți ale lumii, milioane de bărbați și de femei vor sărbători Anul Nou lunar", a amintit Suveranul Pontif în cadrul rugăciunii Angelus, susținută în fața miilor de credincioși reuniți în Piața Sfântul Petru de la Roma.

"Transmit salutul meu cordial tuturor familiilor lor, însoțit de urarea de mai multă solidaritate, fraternitate și dorință de bine, contribuind la crearea unei societăți în care fiecare este primit, ocrotit, promovat și integrat. Vă invit să ne rugăm pentru darul păcii, comoară nestemată de dobândit prin compasiune, clarviziune și curaj. Pe toți vă însoțesc și vă binecuvântez", a adăugat Suveranul Pontif.

Vaticanul se apropie de un acord cu Beijingul privind chestiunea spinoasă a nominalizării episcopilor, prin decizia de a recunoaște în curând șapte înalți prelați numiți de regimul comunist, comentează AFP. Cele aproximativ 12 milioane de credincioși catolici chinezi sunt împărțiți între o "Asociație patriotică", al cărei personal clerical este ales direct de Partidul Comunist și o biserică neoficială ai cărei episcopi, numiți de Vatican, sunt doar tolerați de Beijing.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău