Papa Francisc împlinește 85 de ani

  • 17 Decembrie 2021 09:41
Papa Francisc împlinește 85 de ani

Papa Francisc (Jorge Mario Bergoglio) s-a născut la 17 decembrie 1936, în capitala argentiniană, Buenos Aires, într-o familie de italieni. Tatăl său, Mario Bergoglio, a fost contabil, iar mama sa, Regina Sivori, se ocupa de casă și de creșterea celor cinci copii pe care îi aveau.

A obținut diploma de licență ca tehnician chimist, apoi a ales să devină preot, urmând seminarul diecezan. Pe 11 martie 1958 a intrat în noviciat în Societatea lui Iisus (Ordinul Iezuit). Și-a completat studiile umaniste în Chile, iar în 1963, după ce s-a întors în Argentina, și-a dat licența în filosofie la Colegiul San José din San Miguel.
 
A fost profesor de literatură și psihologie la Colegiul Inmaculada din Santa Fé, între 1964 și 1965, discipline pe care le-a predat și la Colegiul del Salvador din Buenos Aires (1966).
 
Din 1967 până în 1970 a studiat teologia și a susținut licența tot la Colegiul San José. Pe 13 decembrie 1969, a fost hirotonit preot de arhiepiscopul Ramón José Castellano.
 
Și-a continuat pregătirea între anii 1970 și 1971 în Spania, iar pe 22 aprilie 1973 a făcut profesiunea solemnă la iezuiți. Revenit în Argentina, a fost maestru de novici în San Miguel, profesor la Facultatea de Teologie, consilier al Provinciei Societății lui Iisus și rector la Colegiu.
 
Pe 31 iulie 1973 a fost numit provincial al iezuiților din Argentina. Între anii 1980 și 1986, a fost din nou rector la Colegiul San José, pe lângă munca de paroh în San Miguel. În martie 1986 a mers în Germania să își termine teza de doctorat; apoi, a fost trimis la Colegiul del Salvador din Buenos Aires și ulterior la biserica iezuiților din Cordoba, ca director spiritual și confesor.
 
În 20 mai 1992, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca și auxiliar de Buenos Aires. Pe 27 iunie a fost consacrat episcop. A fost numit vicar episcopal al zonei Flores, iar pe 21 decembrie 1993 a devenit vicar general al arhidiecezei.
 
Pe 3 iunie 1997, a fost numit arhiepiscop coadiutor de Buenos Aires, iar după nouă luni, la moartea cardinalului Quarracino, a devenit succesorul său ca arhiepiscop, primat al Argentinei, mare cancelar al Universității Catolice și Ordinarius pentru credincioșii de rit oriental care locuiau în Argentina și nu aveau episcop de rit propriu.
 
A fost creat cardinal, la 21 februarie 2001, de către papa Ioan Paul al II-lea. În octombrie 2001 a fost numit relator general pentru cea de-a zecea adunare generală ordinară a Sinodului episcopilor, dedicată slujirii episcopale. În 2002 a refuzat numirea de președinte al Conferinței episcopale argentiniene, dar în 2005 a fost ales și apoi reconfirmat pentru încă trei ani, în 2008.
 
Jorge Mario Bergoglio, în calitate de arhiepiscop de Buenos Aires, a realizat un proiect misionar centrat pe comuniune și evanghelizare. Planul avea patru obiective principale: comunități deschise și fraterne; laici informați cu roluri de conducere; evanghelizare adresată tuturor locuitorilor orașului; asistență oferită săracilor și bolnavilor.
 
În septembrie 2009, a lansat la nivel național campania de solidaritate pentru bicentenarul independenței Argentinei: două sute de opere de caritate, de realizat până în 2016.
 
Alegerea lui Jorge Mario Bergoglio, arhiepiscop de Buenos Aires, în fruntea Bisericii Catolice, sub numele de papa Francisc a avut loc la 13 martie 2013. El i-a succedat papei emerit Benedict al XVI-lea (85 de ani), a cărui retragere a intrat oficial în vigoare la 28 februarie 2013.
 
În perioada 31 mai-2 iunie 2019, papa Francisc s-a aflat în România, în cea de-a 30-a călătorie apostolică din pontificatul său.
 
Sursa / AGERPRES.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău