Papa Francisc a vorbit despre o posibilă abdicare: „Schimbarea unui papă nu este o catastrofă”

  • 30 Iulie 2022 18:12
Papa Francisc a vorbit despre o posibilă abdicare: „Schimbarea unui papă nu este o catastrofă”

Papa Francisc a declarat, la întoarcerea din Canada, o călătorie dificilă și lungă având în vedere vârsta sa înaintată, că ar putea veni o vreme când va lua în considerare abdicarea și că va face acest lucru dacă va simți că sănătatea sa îi va pune probleme în exercitarea îndatoririlor sale, relatează BBC.

Suveranul Pontif, în vârstă de 85 de ani, a subliniat că intenționează să-și continue activitatea și că va fi „ghidat de Dumnezeu” atunci când va fi cazul să abdice, dacă va fi cazul.

„Schimbarea unui papă nu este o catastrofă, nu este tabu”, le-a spus el jurnaliștilor, stând într-un scaun cu rotile în avionul cu care a călătorit din Canada.

„Ușa (n. red. – abdicării) este deschisă – este o opțiune normală. Însă până acum nu am bătut la acea ușă. Nu am smțit nevoia să mă gândesc la această posibilitate. Dar asta nu înseamnă că peste două zile nu aș putea să încep să mă gândesc la asta”, a spus Episcopul Romei.

În ultimele luni, Papa Francisc a suferit din cauza unei dureri de genunchi care i-a impactat mobilitatea. Pe parcursul vizitei sale în Canada, șeful Bisericii Catolice a stat aproape permanent în scaunul cu rotile.

El a respins, însă, speculațiile că ar avea probleme mai grave de sănătate.

„Această călătorie a fost intensă. Nu cred că voi putea să călătoresc în același ritm la vârsta mea și cu limitările impuse de genunchi. Trebuie să mă conserv un pic pentru a continua să servesc Biserica sau să iau în considerare posibilitatea retragerii”, a spus Papa.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău