Papa Francisc a oficiat slujba de canonizare a șapte noi sfinți
-
16 Octombrie 2016 14:06
Pe 15 octombrie, Papa Francisc a oficiat sfânta liturghie de canonizare a șapte noi sfinți.
Doi dintre sfinți sunt martiri José Sánchez del Río și Salomone Leclercq. José Sánchez del Río, un băiat de 14 ani, a fost ucis în 1928 în Mexic în timpul revoltei cunoscută sub numele de „Cristero”, care se opunea guvernului mexican anticatolic și politicilor sale anticlericale. Supus unor torturi inimaginabile, tânărul José a refuzat să își lepede credința.
„Vă promit că în Ceruri voi pregăti un loc pentru voi toți. José al tău a murit apărând credința catolică în numele lui Hristos Domnul și al Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe”, se arată într-un bilet pe care tânărul l-a scris mamei sale și care a fost descoperit pe cadavrul său.
Primul martir aparținând Ordinului La Salle, Salomone Leclercq, a fost ucis în 1792, în timpul Revoluției din Franța. Salomone Leclercq a ales, de asemenea, să moară mai degrabă decât să își lepede credința.
Al treilea sfânt canonizat este „Cura Brochero” (José Gabriel del Rosario Brochero), un preot argentinian care „a mirosit a oi” (expresie catolică prin care preotul se definește ca fiind un păstor între oile sale – n.red.). Născut în secolul al XIX-lea, Cura Brochero a călătorit necontenit și pe distanțe uriașe pe spinarea unui catâr, aducând consolare și propovăduind mântuirea adusă de Iisus Hristos celor mai săraci dintre săraci. Episcopul spaniol de Palencia Manuel González García, fondator al Congregației Misionarilor Euharistici din Nazaret și al Discipolilor Sf. Ioan a fost, de asemenea, canonizat.
Manuel González García, care a murit în 1940, a fost cunoscut pentru devotamentul său pentru euharistie, fiind numit și „episcopul tabernacolului”. Părintele Lodovico Pavoni din orașul italian Brescia, fondator al congregației Fii Fecioarei Maria sau congregația pavonienilor, a trăit în plină revoluție industrială, în secolul al XIX-lea. Lodovico Pavoni a pus la punct un oratoriu de educație creștină și i-a învățat pe săraci și pe meseriașii marginalizați în convingerea că îmbunătățirea condițiilor sociale aduce îmbunătățirea vieții spirituale, iar îmbunătățirea vieții spirituale duce la îmbunătățirea condițiilor de viață. Alfonso Maria Fusco, preot din orașul Salerno din sudul Italiei, este fondator al congregației Surorile Sf. Ioan Botezătorul, cunoscute ca Surorile Baptistine, a căror misiune era evanghelizarea, educarea și sprijinirea tinerilor, în special a celor sărmani, abandonați sau orfani.
Preotul Alfonso Maria Fusco a fost în mod special un apropiat al fermierilor sărmani și lăsați de izbeliște din sudul Italiei după unificarea țării, în 1861. Ultimul sfânt canonizat, Elisabeta din Treime, mistică a ordinului francez Carmelitele Desculțe și scriitoare, a murit la numai 26 de ani în 1906 suferind de boala Addison, care făcea ravagii la începutul secolului al XX-lea, pentru care nu exista tratament și nici remediu de alinare a suferinței pe care o producea bolnavilor. Cu toate că moartea i-a fost extrem de grea din cauza bolii, Elisabeta și-a acceptat suferință ca fiind un dar de la Dumnezeu. Ultimele ei cuvinte au fost: „Merg înspre Lumină, Iubire, Viață!”