Papa Francisc a apărut în Piața Sfântul Petru, după ce duminică dimineața a avut o întrevedere cu vicepreședinte JD Vance. Ce a transmis în mesajul său către lume

  • 20 Aprilie 14:45
Papa Francisc a apărut în Piața Sfântul Petru, după ce duminică dimineața a avut o întrevedere cu vicepreședinte JD Vance. Ce a transmis în mesajul său către lume

Papa Francisc a apărut pentru o binecuvântarea din Duminica Paștelui în Piața Sfântul Petru de la Vatican, unde sărbătoarea este în curs de desfășurare, relatează BBC, transmite News.ro.

Zeci de mii de catolici s-au adunat la Roma pentru slujba de Paște în timpul acestui an jubiliar special, care are loc la fiecare 25 de ani și când milioane de pelerini vin la Vatican, scrie G4Media.

Nu se știe deocamdată dacă Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, se va alătura și slujbei. El a fost externat din spital luna trecută, după cinci săptămâni de tratament pentru o infecție care a dus la dublă pneumonie.

Pentru prima dată de când a devenit papă în 2013, Papa a lipsit de la majoritatea evenimentelor din Săptămâna Sfântă, inclusiv de la priveghiul pascal de sâmbătă din Bazilica Sfântul Petru, unde și-a delegat atribuțiile cardinalilor. Dar, în timpul unei scurte apariții în interiorul bazilicii în acea zi, el s-a rugat și a oferit dulciuri copiilor.

Anterior, duminică dimineața, Papa Francisc a avut o întâlnire privată la Vatican cu vicepreședintele american JD Vance, a anunțat Vaticanul într-un comunicat.

Vance, un catolic care a intrat în conflict cu pontiful cu privire la politicile de imigrare ale administrației Trump, s-a întâlnit cu Francisc la reședința sa de la Vatican pentru a-i transmite urări de Paște, se arată în comunicat.

Francisc a binecuvântat mulțimea și i-a urat un „Paște fericit”, înainte de a lăsa un membru al personalului său să citească mesajul său Urbi et Orbi.

 

Papa a apărut în balconul Bazilicii Sfântul Petru, duminică la prânz, în scaunul său cu rotile.

În discursul pregătit pentru acest an, Papa Francisc a vizat în special „cruzimea conflictelor” în care civilii sunt „ținte”, chiar dacă „fiecare viață este prețioasă”, relatează Le Figaro.

„În fața cruzimii conflictelor care implică civili lipsiți de apărare, care atacă școli și spitale, precum și lucrători umanitari, nu ne putem permite să uităm că nu ținte sunt afectate, ci oameni cu suflet și demnitate”, a transmis suveranul pontif. El a reamintit necesitatea de a stabili „principiul umanității” ca „piatră de temelie” a acțiunii zilnice.

 

Referindu-se la conflictul din Orientul Mijlociu, el a denunțat „o situație umanitară dramatică și josnică”, adăugând: „Sunt aproape de suferința creștinilor din Palestina și Israel, precum și de tot poporul israelian și tot poporul palestinian”.

El și-a exprimat totodată îngrijorarea cu privire la „climatul de antisemitism în creștere care se răspândește în întreaga lume”, dar „în același timp”, a mărturisit că „gândurile sale se îndreaptă către oameni și în special către comunitatea creștină din Gaza, unde conflictul teribil continuă să semene moarte și distrugere și să provoace o situație umanitară dramatică și josnică”.

„Fac apel la beligeranți să înceteze focul, să elibereze ostaticii și să ofere ajutorul atât de necesar populației înfometate care tânjește după un viitor pașnic!” - a transmis Papa.

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani și aflat încă în convalescență, a denunțat „mândria diabolică” care duce la război și a făcut următorul apel în spiritul Paștelui: „Fiecare viață este prețioasă (...) Aș dori să reîncepem să sperăm că pacea este posibilă!”

El a trecut apoi în revistă toate zonele de conflict de pe glob, rugându-se: „Hristos cel Înviat să răspândească darul pascal al păcii peste Ucraina urgisită și să-i încurajeze pe toți cei implicați să-și continue eforturile pentru a obține o pace dreaptă și durabilă”. Au urmat Libanul, Siria, Yemen, Caucazul de Sud, rugăciunea pentru „un acord de pace definitiv între Armenia și Azerbaidjan”, Republica Democrată Congo, Sudan și Sudanul de Sud, precum și alte regiuni africane, Sahel, Cornul Africii și regiunea Marilor Lacuri. Ajungând la Asia, el a vorbit despre „poporul din Birmania” și a salutat „anunțul unei încetări a focului” în Myanmar.

Papa a criticat apoi ceea ce duce la război: „Nici o pace nu este posibilă acolo unde nu există libertate religioasă, nici libertate de gândire și de exprimare, nici respect pentru opiniile altora”.

Fără a uita o temă foarte dragă inimii sale, el a spus: „Nicio pace nu este posibilă fără o dezarmare reală!”

În ceea ce privește „armele” păcii, el a îndemnat credincioșii „să nu cedeze în fața logicii fricii care întemnițează”, ci să folosească „resursele disponibile pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, pentru a lupta împotriva foametei și pentru a încuraja inițiativele care promovează dezvoltarea”. Papa a menționat și un principiu călăuzitor - „principiul umanității nu trebuie abandonat niciodată, deoarece este piatra de temelie a acțiunii noastre zilnice”,  a spus el. Acest lucru l-a determinat să încheie mesajul prin a cere „eliberarea prizonierilor de război și a deținuților politici”.

Meditând asupra semnificației Paștelui și a „luminii sale de pace”, pe care s-a bucurat să o vadă sărbătorită în acest an „în aceeași zi, de catolici și ortodocși”, șeful Bisericii Catolice, care a apărat încă o dată viața, a explicat: „În patima și moartea lui Isus, Dumnezeu a luat asupra sa tot răul lumii și, în infinita sa milă, l-a învins: a dezrădăcinat mândria diabolică care otrăvește inima omului și sădește peste tot violența și corupția”. Așadar, „iertarea a învins răzbunarea. Răul nu a dispărut din istoria noastră, el va rămâne până la sfârșit, dar nu mai are întâietate, nu mai are putere asupra celor care primesc harul acestei zile” - a transmis Papa.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:4,63 m/s
Fri
15
Sat
11
Sun
11
Mon
10
Tue
9
Arhivă Radio Chișinău