Papa Emerit Benedict al XVI-lea aniversează împlinirea a 90 de ani în maniera discretă consacrată

  • 16 Aprilie 2017 14:47
Papa Emerit Benedict al XVI-lea aniversează împlinirea a 90 de ani în maniera discretă consacrată

Papa Emerit Benedict al XVI-lea, singurul lider al Bisericii Catolice din ultimii aproape 600 de ani care a ales să se retragă din activitate în loc să dețină această funcție până în ultima zi a vieții sale, își va petrece, duminică, aniversarea celor 90 de ani în maniera discretă consacrată, informează Agerpres.

"Ceremoniile fastuoase reprezintă pentru el o oroare, în special când se află în centrul atenției. Pentru că este mai degrabă un om timid, este fericit să încheie rapid cu astfel de lucruri", a declarat biograful său, Peter Seewald.

Aniversarea lui Benedict coincide cu sărbătoarea de duminică a Paștelui, cea mai importantă din calendarul creștin, care celebrează învierea lui Iisus Hristos. După cum a afirmat fratele mai mare al fostului papă, Georg, în vârstă de 93 de ani, acesta este un motiv suficient de sărbătoare.

Luni va avea loc o mică petrecere la care vor lua parte Georg, prieteni apropiați ai Papei Emerit Benedict al XVI-lea și o delegație restrânsă din zona Bavaria, locul de baștină al acestuia, care va cuprinde și purtători de "lederhosen" din cadrul clubului de vânători Gebirgsschuetzen din sudul Germaniei, menționează sursa citată.

Georg, care trăiește în Bavaria însă își vizitează și vorbește des la telefon cu fratele său, a declarat că îi urează acestuia un singur lucru: "Bunul Dumnezeu să îi dea încă câțiva ani, să fie scutit și salvat de la suferință până la trecerea în eternitate".

Papa Benedict al XVI-lea, cel a cărui retragere-șoc, din anul 2013, a determinat venirea la Vatican a revoluționarului Papă Francisc, își respectă promisiunea de a nu se amesteca în activitatea succesorului său, indiferent de opiniile sale personale.

De la retragerea sa, Benedict își petrece viața în liniște și rugăciune în grădinile Vaticanului și rareori părăsește această zonă. Ajutoarele sale, printre care se numără secretarul particular, arhiepiscopul Georg Gaenswein, declară că fostul suveran pontif este din ce în ce mai slăbit, însă are încă o minte alertă. "Sigur că nu mai e ca la 18 ani", a declarat cardinalul german Gerhard Ludwig Mueller, liderul Congregației pentru doctrina credinței, un post-cheie de la Vatican printre atribuțiile căruia se înscriu îndreptarea abaterilor teologice și aprobarea a diverse inițiative teologice în rândurile Bisericii Catolice. "Însă ceea ce este important este faptul că el are mintea foarte clară. Gândește, citește, totul se desfășoară ca de obicei".

Gaenswein a declarat pentru cotidianul La Repubblica faptul că Benedict se deplasează cu ajutorul unui cadru și a încetat practica cântatului la pian deoarece "mâinile sale nu mai răspund ca pe vremuri sau cel puțin nu așa cum ar trebui ca să cânte bine".

Născut la 16 aprilie 1927 pe numele Joseph Ratzinger, în Marktl am Inn, un mic oraș din Bavaria, Benedict a devenit preot în anul 1951, cu doi ani înainte de a obține doctoratul în teologie. El a devenit cardinal în 1977 și a fost conducătorul Congregației pentru doctrina credinței în perioada 1981-2005.

În după amiaza zilei de 19 aprilie 2005 a fost ales Papă, cel de-al 265-lea din istoria Bisericii Romano Catolice, luând numele de Benedict al XVI-lea, ca omagiu pentru Sfântul Benedict din Nursia, întemeietorul ordinului benedictinilor, și pentru Papa Benedict al XV-lea (1914-1922), denumit și 'Papă al păcii'. Alegerea numelui de Benedict are importanță simbolică. Ziua de naștere a noului Papă, 16 aprilie, este sărbătoarea Sfântului Benedict Iosif Labre (26 martie 1748 ? 16 aprilie 1783) cunoscut ca Sfântul Pelerin.

Perioada sa ca papă nu a fost una ușoară, fiind marcată, printre altele, de scandalurile pe tema acuzațiilor de pedofilie ce i-au vizat pe unii dintre preoții Bisericii Catolice.

Intelectual respectat, înaltul prelat german nu s-a bucurat de aceeași popularitate ca a predecesorului său, Papa Ioan Paul al II-lea, sau a succesorului, Papa Francisc. În cartea-interviu a Papei Emerit Benedict al XVI-lea, ''Ultimele convorbiri cu Peter Seewald'', publicată anul trecut, el recunoaște cu sinceritate: "Un punct slab al meu este poate lipsa mea de hotărâre în ceea ce privește conducerea și luarea deciziilor".

Papa Benedict al XVI-lea a celebrat prima sa Liturghie de Paști la 16 aprilie 2006, dată care a coincis cu cea de-a 79-a aniversare a sa.

Papa Benedict al XVI-lea vorbește fluent germana, italiana, franceza, engleza, spaniola și latina. Este autorul a numeroase cărți și monografii pe teme religioase, de morală și filosofie. În timpul întregii sale activități a rămas fidel principiilor sale morale și religioase, apărând cu consecvență dogmele Bisericii Catolice.

A primit numeroase distincții: Doctor Honoris Causa (Colegiul St. Thomas din St. Paul, Minnesota, 1984; Universitatea Catolicădin Lima, 1986; Universitatea Catolică din Eichstätt, 1987; Universitatea Catolică din Lublin, 1988; Universitatea din Navarre, 1998; Libera Universitr Maria Santissima Assunta din Roma, 1999; Facultatea de Teologie a Universității din Wroclaw, Polonia, 2000).

La 11 februarie 2013, purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunțat ca Papa Benedict al XVI-lea se va retrage la 28 februarie 2013.

Miercuri, Papa Francisc l-a vizitat pe predecesorul său și i-a urat acestuia Paște fericit! și La mulți ani!.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău