Aceste sisteme de caverne subterane sunt locuri ideale pentru construcția taberelor permanente, pentru că sunt ferite de puternicele radiații solare de la suprafață.

Un tub de lavă este un tunel săpat de un torent de magmă în drumul său spre suprafață, în timpul unei explozii vulcanice. Cercetătorii speculează încă din anii '60 că astfel de tuburi de lavă există și pe Marte și pe Lună, iar în ultimii ani sondele orbitale au transmis numeroase imagini de pe Marte și Lună în care se vede că aceste coridoare subterane săpate de magmă sunt foarte numeroase. În cadrul unui nou studiu publicat la 20 iulie în revista Earth-Science Reviews cercetătorii susțin că a venit timpul ca aceste structuri să fie explorate.

"Cele mai mari tuburi de lavă de pe Pământ au diametrul de aproximativ 40 de metri. Sunt deci similare unui tunel de cale ferată foarte mare", explică unul dintre autorii acestui studiu, Riccardo Pozzobon, geolog la Universitatea din Padova (Italia).

Cu siguranță că un astfel de spațiu, chiar și pe Pământ, este suficient de mare pentru a fi amenajat într-un adăpost. Pe Marte, tuburile de lavă ajung la diametre de până la 400 de metri. Cele de pe Lună sunt însă și mai mari, cu diametre ce variază între 500 și 900 de metri. Un tub de lavă de pe Lună poate adăposti cu ușurință un mic oraș, conform lui Pozzobon.

Diferențele de scară dintre aceste tuburi extraterestre și cele de pe Pământ sunt rezultatul gravitației mult mai slabe pe Marte și în special pe Lună, precum și al diferențelor în modurile în care se comportă vulcanii pe aceste corpuri prin comparație cu vulcanii tereștri.

Pentru a estima dimensiunile tuburilor de lavă de pe Marte și Lună, cercetătorii au adunat imagini 3D ale tuburilor de lavă de pe Pământ, atât ale celor prăbușite cât și a celor care s-au păstrat intacte. Apoi, au adunat imaginile obținute de pe orbită ale tuburilor de lavă prăbușite de pe Marte și Lună și au făcut supoziții asupra dimensiunilor tuburilor de lavă intacte, pornind de la raportul de mărime dintre tuburile intacte și cele prăbușite de pe Pământ.

Tuburile de lavă reprezintă adăposturi naturale foarte utile din mai multe motive, în afara protecției față de radiații, ele oferă protecție și în fața impacturilor cu meteoriți, mult mai frecvente și mai violente pe Marte sau Lună decât pe Pământ, pentru că aceste corpuri nu au o atmosferă care să le protejeze. De asemenea, în aceste tuburi de lavă ar putea să se găsească substanțe utile, cum ar fi apă înghețată sau substanțe volatile din care se poate obține combustibil. În plus, locurile prin care aceste tuburi de lavă ies la suprafață constituie și căi ușoare de acces în interior pentru astronauți și echipamente.

Autori de literatură SF, așa cum este Kim Stanley Robinson, și-au imaginat sisteme de presurizare a craterelor sau a tuburilor de lavă și apoi umplerea lor cu aer pentru a genera un microclimat în care oamenii să poată respira liber. Însă Pozzobon este de părere că un astfel de scenariu este puțin probabil pentru că, spre exemplu în cazul Lunii, deschiderile acestor tuburi de lavă pot fi la fel de mari ca terenurile de fotbal.

"Din cauza dimensiunilor lor mari și a riscului de a apărea fisuri provocate de fracturarea rocilor, aș spune că presurizarea lor mi se pare improbabilă. Mai degrabă vor putea fi ridicate așezări în aceste tuneluri, pentru a-i adăposti pe astronauți și echipamentele acestora", a declarat Pozzobon pentru Live Science.

Însă ridicarea unei baze într-un astfel de tub de lavă nu este lipsită de provocări. "Deși un tub de lavă ar putea oferi un adăpost în fața variațiilor termice, a radiațiilor și microimpacturilor cu meteoriți, el ar putea să nu fie ușor accesibil, rocile bazaltice din interior ar putea fi ascuțite ca niște pumnale, iar terenul poate fi foarte denivelat. Astfel, provocarea de a amplasa habitate gonflabile în astfel de caverne nu este lipsită de riscuri și va necesita studii foarte detaliate", a mai adăugat el.

În prezent, provocarea imediată este de a aduna mai multe informații despre tuburile de lavă intacte, atât pe Lună cât și pe Marte. În prezent, cercetătorii nu le pot identifica decât din imaginile din satelit, însă diferențierea dintre o ieșire la suprafață a unui astfel de tub și o simplă gaură în sol este greu de făcut de pe orbită. Cercetătorii caută imagini din anumite unghiuri care pot dezvălui astfel de tuburi, însă nimic nu se poate compara cu explorarea directă.

De asemenea, studiul arată că este importantă conceperea unor planuri detaliate pentru explorarea acestor tuburi. În prezent niciunul dintre roverele autonome nu este suficient de "autonom" pentru a se aventura în subsolul selenar sau al Planetei Roșii. Aceste planuri pot fi alcătuite pe baza datelor culese de sateliți echipați cu sisteme radar capabile să penetreze solul, iar procesul de descoperire a unor locuri ideale pentru amenajarea de habitate va fi unul de durată, conform cercetătorilor.

Sursa:Agerpres