Ora de vârf | Vlad Țurcanu: „Federația Rusă nu percepe R.Moldova ca un partener egal”
-
13 Septembrie 2017 21:29
Nici Igor Dodon, nici alți politicieni care pledează pentru o relație apropiată cu Federația Rusă, n-au nicio șansă să obțină avantaje economice din partea acestei țări, care percepe Republica Moldova ca pe o provincie a sa, susține fostul consilier prezidențial Vlad Țurcanu.
„Ironia sorții este că electoratul care îl sprijină a avut în trecut destul ocazii să constate că retorica prorusească este un paravan pentru asemenea politicieni de a se căpătui, fără ca ei să fie capabili de a-și pune în aplicare promisiunile. Trăim vremuri în care decența și seriozitatea nu mai sunt percepute drept niște virtuți. Zgomotul permanent și infatuarea au mai mult efect asupra publicului, care deseori se lasă atras în jocul politic cu multă vorbă și fără conținut. Igor Dodon este unul din campionii care se remarcă cu succes la acest capitol. El provine din acea generație de politicieni, crescuți sub pulpana lui Vladimir Voronin, care nu pun niciun preț pe consistența mesajelor politice, nu țin seama de consecințe. Ei știu că trebuie să spună tot timpul câte ceva, fără să le pese ce va ieși din inițiativele lor. În popor se spune că obraznicul mănâncă praznicul. Cam așa se întâmplă la nivel politic și public în R. Moldova. Sunt mai iubiți cei care vorbesc și nu aceea care încearcă să rezolve problemele. Sau, ca să rămânem pe în zona expresiilor frazeologice, Igor Dodon se agită în public ca acea găină din povestea lui Ion Creangă care cotcodăcește de zor după ce a ouat o mărgică. Dar dacă ne uităm rece și fără părtinire la ce-a realizat de când s-a cocoțat în fotoliul de președinte, nu găsim nimic notabil, nicio realizare, nicio faptă concretă. Și a avut posibilitatea – s-a întâlnit cu președintele Putin de câteva ori, a stat cu acesta alături la festivitățile de Ziua Victoriei. Și de ce nu a reușit să îi convingă pe partenerii ruși să scoată embargourile pe care acești le-au introdus de două ori, în 2006 și 2013, ca să poată și producătorii noștri să exporte pe baza unor acorduri cu Federația Rusă.
La modul practic era previzibil că nici I. Dodon, nici alți aventurieri politici care pledează pentru o relație apropiată cu FR n-au nicio șansă să obțină avantaje economice din partea acestei țări, care traversează o gravă criză economică, comparabilă cu situația de la sfârșitul anilor 80, care a dus la prăbușirea URSS. Și de aceea nu este în situația să ajute și pe alții, dacă ar vrea. Dar nici nu se gândește să vrea. Pentru că Federația Rusă nu percepe RM ca un partener egal, privindu-ne în continuare ca pe o provincie a sa care doar trebuie să execute ce i se ordonă, și în niciun caz să emită pretenții. Tratând de pe poziții de forță, Federația Rusă va ademeni în continuare cu promisiuni vagi societatea moldovenească și pe politicienii acestei țări, dar în realitate nu este dispusă să facă niciun fel de concesii înainte ca noi să renunțăm la toate atuurile variabile pe care le deținem, și în primul rând la suveranitatea statului nostru. De aceea tot ce promovează Igor Dodon este o iluzie, și nu face decât să țină pe loc țara noastră”.
Totodată, Federația Rusă ar putea să facă anumite concesii în contextul alegerilor parlamentare care urmează, pentru a-l susține pe Igor Dodon, opinează Vlad Țurcanu.
Un studiu prezentat de IDIS ”Viitorul” constată că Igor Dodon nu și-a onorat promisiunea electorală de a rezolva problema embargoului impus de Rusia la fructele și legumele moldovenești, deși a avut ar fi avut această ocazie, întrucât s-a întâlnit de mai multe ori cu premierul rus, Dmitri Medvedev și cu vicepremierul, Dmitri Rogozin.