Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Vizita șefei Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, în Rep. Moldova oferă un mesaj instituțional autorităților de la Chișinău

  • 11 Iulie 2022 16:21
0%
00:00:00
00:00:00

Vizita șefei Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, în Rep. Moldova oferă un mesaj instituțional autorităților de la Chișinău. Demonstrează că Uniunea Europeană a trecut la un alt nivel de colaborare cu Chișinăul. Declarațiile au fost făcute de analistului Ion Tăbârță în cadrul emisiunii ”Ora de vârf” de la Radio Chișinău.

În același timp, potrivit analistului, vine să prezinte exemplul României, care a reușit să creeze o instituție puternică în domeniul justiției, precum DNA-ul, drept un model de succes și de urmat pentru Rep. Moldova în ceea ce privește combaterea corupției.

”România are desigur suficiente restante instituționale unde trebuie să se dezvolte însă putem vorbi deja despre statul român ca un model de succes.  Acest model de succes, din punct de vedere al instituțiilor sale, l-am avut  odată cu succesele înregistrate în domeniul combaterii corupției și tot ce ține de actul justiției. Pentru Rep. Moldova va fi valabil modelul României. Odată ce și noi vom obține succese în domeniul combaterii corupției, funcționalitatea instituțiilor din domeniul de drept, cel al justiției, atunci vom vedea schimbări la față a tot ce înseamnă statul moldovenesc cu numeroasele sale probleme. Faptul că vine Procurorul European în Rep. Moldova și anume un procuror care are aceeași mentalitate cu noi, vorbește aceeași limbă desigur vine să impulsioneze actuala guvernare în succesul său de a ajunge acolo unde și-a propus”, a declarat Ion Tăbârță .



Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău