Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Plecarea lui Vlad Plahotniuc din SUA are legătură cu ceea ce se întâmplă în culisele politicului moldovenesc
-
01 Octombrie 2020 14:56
Plecarea fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, din Statele Unite are legătură cu ceea ce se întâmplă în culisele politicului moldovenesc, remarcă expertul Ion Tăbârță.
El observă, în cadrul emisiunii Ora de vârf de la Radio Chișinău, că s-a schimbat retorica critică a partidelor Pro Moldova și Șor față de PSRM. Totodată, expertul admite un nou consens geopolitic asupra R. Moldova, o înțelegere între Rusia și Turcia privind o coaliție între Dodon și Plahotniuc.
”Începând cu luna august, aceste partide au schimbat mult turația și adversitatea în a bate partidul de guvernare și în a bate politic în Igor Dodon. Aceste mișcări din culise au început tot mai mult să ducă la speculații privind schimbarea guvernării la Chișinău. Această schimbare în retorica lui Igor Dodon, acest non-combat din partea acestor două partide gemene – Pro Moldova și Partidul Șor, mai degrabă, era legat de venirea lui Vlad Plahotniuc în Turcia. Faptul că Erdogan pare a fi intermediarul acestei coaliții care se prefigurează între Dodon și Plahotniuc, întrebarea este care va fi poziția lui Putin … Raportul de forțe dintre Dodon și Plahotniuc nu mai este cel care a fost în iunie 2019. Putem spune că Plahotniuc are și un garant în persoana lui Erdogan și nu putem exclude să avem după alegerile prezidențiale un nou consens geopolitic sau un consens din partea marilor puteri (Rusia și Turcia) în privința guvernării din R. Moldova care să fie reprezentată de o coaliție între Dodon și Plahotniuc, intermediari fiind Pro Moldova și Partidul Șor”, a comentat Ion Tăbârță.