Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Este evident că R. Moldova are nevoie de o schimbare după 11 iulie pentru resetarea totală a instituțiilor statului
-
08 Iulie 2021 17:05
Faptul că Guvernul în exercițiu nu a reușit să se întrunească ieri, 7 iulie, pentru a aloca restul banilor necesari pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, denotă afilierea politică a membrilor Cabinetului de miniștri și faptul că instituțiile statului nu sunt funcționale, a opinat comentatorul politic Ion Tăbârță, invitat în cadrul emisiunii „Ora de vârf”, de la Radio Chișinău.
Vedem cum nu trebuie să funcționeze o anumită instituție fundamentală a statului. De aceea, și în acest context, este evident că Republica Moldova are nevoie de o schimbare după 11 iulie, pentru resetarea totală a instituțiilor statului. Noi, în general, trebuie să terminăm cu această practică, prin care, dacă un Cabinet de miniștri este delegat de un partid să conducă sau să formeze un Guvern, de a se subordona în continuare partidului. Nu. În orice stat, orice partid care vine la putere, care își deleagă reprezentanții săi în instituții, el se îndepărtează. Aceste instituții funcționează nu după logica instituției de partid sau, cum e la noi, de grup și de clan, dar funcționează după logica instituției publice, în cazul dat - instituția Guvernului.