Ora de Vârf | Ion Tăbârță: „Ilan Șor este instrumentul cel mai vizibil al Federației Ruse de a influența procesele politice din Republica Moldova” (Audio)
-
07 Octombrie 15:00
Coruperea alegătorilor face parte dintr-un amplu efort de destabilizare a Republicii Moldova, iar Ilan Șor este instrumentul principal al Federației Ruse, în procesul de finanțare și corupere a alegătorilor înaintea scrutinului electoral din 20 octombrie, consideră expertul Ion Tăbârță, în cadrul emisiunii „Ora de Vârf” de la Radio Chișinău.
Coruperea cetățenilor în plin proces electoral face parte dintr-un fenomen amplu de destabilizare a Republicii Moldova, atenționează analistul politic Ion Tăbârță. Aceste acțiunile sunt o încercare a Federației Ruse de a recăpăta controlul asupra deciziilor politice interne, ca R. Moldova să rămână în sfera sa de influență geopolitică, a explicat expertul.
„Federația Rusă are foarte multe mijloace în a influența. Ei încearcă fie să ocolească legislația Republicii Moldova, fie să o penetreze în modul cel mai direct. Este clar că Federația Rusă are acum o paletă întreagă de acțiuni pentru a influența comportamentul alegătorilor din Republica Moldova”, a subliniat Ion Tăbârță.
În acest context, Ilan Șor este instrumentul cel mai important și cel mai vizibil al Federației Ruse, a subliniat Ion Tăbârță.
„Federația Rusă vine aici, încercând să promoveze din plin propaganda sa, are numeroși actori politici, actori de influență care sunt instrumente, iar Ilan Șor nu este altceva decât instrumentul cel mai vizibil al Federației Ruse de a influența procesele politice din Republica Moldova”, a spus expertul Ion Tăbârță.
Amintim că Poliția și Procuratura au anunțat săptămâna trecută că doar în luna septembrie au fost documentate transferuri de 15 milioane de dolari din Federația Rusă pentru coruperea electorală a 130 de mii de cetățeni din Republica Moldova. Șeful Poliției Viorel Cernăuțanu a declarat la TV8 că trei candidați electorali sunt vizați în acest caz penal, iar informațiile vor fi trimise la Comisia Electorală.