Ora de Vârf | Ion Tăbârță: „Avantajul lui Alexandru Munteanu ca premier este că vine din mediul de afaceri. Dezavantajul este că nu are experiență politică” (Audio)

  • 15 Octombrie 2025 15:20
0%
00:00:00
00:00:00

Analistul politic Ion Tăbârță consideră că desemnarea lui Alexandru Munteanu, o figură din afara sferei politice, reflectă atât dinamica internă din PAS, cât și așteptările societății privind dezvoltarea economică. El a subliniat în cadrul emisiunii Ora de Vârf de la Radio Chișinău că Republica Moldova are nevoie de un impuls economic puternic și de o restructurare profundă a economiei.

„A venit domnul Munteanu pentru că avem nevoie de o dezvoltare economică și o restructurare din temelie a economiei noastre. Avantajul lui este că vine din mediul de afaceri, a dezvoltat afaceri de succes. Dezavantajul este că nu are experiență politică, iar ulterior urmează să vedem cum va reuși să comunice cu actualul partid de guvernământ, cine va face parte din echipa lui”, a spus Ion Tăbârță.

Citiți și: Igor Grosu a anunțat numele candidatului PAS pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Vine din mediul de afaceri și nu a mai fost implicat în politică

Amintim că în urma alegerilor din 28 septembrie, Partidul Acțiune și Solidaritate format de președinta Maia Sandu în 2016, va deține în noul Legislativ de la Chișinău 55 de mandate din totalul de 101 și va putea învesti următorul Guvern fără să aibă nevoie de aliați.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
16,75
Ploaie ușoară
Umiditate:93 %
Vint:2,5 m/s
Sat
16
Sun
19
Mon
20
Tue
17
Wed
19
Arhivă Radio Chișinău