Opțiunea europeană a cetățenilor moldoveni nu mai are voie să lase nimănui loc de îndoieli

  • 06 Ianuarie 2014 10:47
 Opțiunea europeană a cetățenilor moldoveni nu mai are voie să lase nimănui loc de îndoieli

Fiind anunțat în mai multe rânduri și de mai multă lume drept un an plin de evenimente, pentru o republică aflată mereu ”la răscruce”, 2014 are toate șansele să fie unul istoric.

E adevărat și că noi tot avem parte de ani istorici, dar asta se datorează în primul rând nefericitei instabilități, nicidecum eforturilor noastre sau conjucturilor care ne-au inclus. Dar tocmai din această perspectivă, anul care vine poate fi unul special, pentru că eforturile noastre s-au conjugat în sfârșit cu realitățile și intențiile actorilor internaționali relevanți.

Acest lucru s-a văzut în primul rând la Vilnius, unde am parafat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. Evenimentul a fost rezultatul unor lungi și grei ani, intensificați după 2009 încoace. Iar în prezent tendința ascendentă se păstrează, urmând ca în câteva luni Parlamentul European să voteze liberalizarea regimului de vize, iar până în august să semnăm și Acordul de Asociere. Semnarea acordului ar însemna implicit și aderarea republicii la Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, ceea ce ar genera beneficii imense pentru economia noastră.

Tot în acest context, lunile care urmează vor fi deosebit de interesante din perspectiva vinificatorilor, care au în fața lor o mare provocare, respectiv cucerirea pieței europene a vinurilor. Din câte am putut observa cu toții în această perioadă plină de speranță, respectiv de la impunerea embargoului rusesc până la surprinzătorul anunț al comisarului român al agriculturii, Dacian Cioloș, întreaga societatea moldovenească a fost martora unei mobilizări fără precedent a producătorilor. Prin urmare, eu sunt sigur că de la 1 ianuarie 2014, când intră în vigoare hotărârea PE, vom avea preponderent vești bune din această zonă a comerțului extern al republicii. Toată această epopee a vinului nu a făcut decât să ne arate încă odată, dacă mai era nevoie, cine ne sunt dușmanii și cine ne sunt prietenii.

De asemenea, avem toate motivele să credem că infrastructura rutieră va continua să se îmbunătățească, dacă vrem să ținem cont de angajamentele guvernării. Din fericire pentru cei care au avut (deja) fericita ocazie să circule pe tronsoanele Chișinău-Bălți, dar și pe altele care leagă orașele republicii, drumurile noastre chiar devin vizibil mai bune. Nu s-a întâmplat peste noapte, a durat, dar acum putem simți și noi niște beneficii concrete și „flagrante”. Iar după spusele responsabililor din domenii, urmează în 2014 construcția drumurilor intra-raionale (pentru că „reparația” ar fi un termen prea delicat pentru starea moștenită de la comuniști).

Sistemul educațional va continua și el să treacă printr-o serie de schimbări majore, ministrul educației demonstrând deja că e pus pe fapte mari, fiind decis să meargă direct la sursa viciilor din învățământ. S-a vorbit mult despre duritatea doamnei ministru, dar timpul deja arată că toate acele reacții pe alocuri isterice în urma bacalaureatului, a optimizărilor cheltuielilor și a celorlalte modernizări riscante, dar necesare, n-au fost decât focuri de paie în calea unui tren al reformelor europene veritabile. În orice caz, eu mă număr printre cei care se așteaptă și speră ca toate schimbările demarate de doamna ministru să fie continuate până la ireversibilitate. Altfel, mă tem că toate sacrificiile elevilor, părinților, a corpului didactic și a celorlalți actori implicați vor fi zădarnice.

Și încă un lucru foarte important în acest context. 2014 va fi anul în care se vor vedea primele efecte ale celor 20 de milioane de euro acordați recent Republicii Moldova de către România, pentru dezvoltarea învățământului de la noi. Este un gest minunat care încununează cum nu se putea mai bine un an extraordinar pentru colaborarea româno-română dintre cele 2 maluri ale aceluiași râu. Să nu uităm, așadar, nici de gazoductul Iași-Ungheni, de relansarea TVR în Republica Moldova, de susținerea constantă la nivel european și nu în ultimul rând, de zecile de proiecte finanțate și desfășurate cu și pentru românii din stânga Prutului prin intermediul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. Iar în 2014 principala instituție a statului român responsabilă de promovarea identității și drepturilor românilor de pretutindeni are pregătite și mai multe acțiuni de impact.

Mă aștept ca și libertățile fundamentale și societatea deschisă, ceilalți 2 piloni ai democrației din orice societate, să se consolideze. Avem nevoie ca de aer de libertate, inițiative și creativitate. Mass-media contribuie enorm la manifestarea acestor valori în spațiul public, dar trebuie să avem grijă cu toții să nu rămânem învăluiți în mrejele acestui efect de vitrină promovat de media, ci să încercăm să ajungem până la cei mai izolați concetățeni de ai noștri, angrenându-i în viața socială și civică. Văd acest deziderat drept una dintre cele mai importante provocări ale anului, mai ales în contextul a 4 evenimente majore care vor avea loc începând cu primăvara anului următor.

Primul este recensământul populației, care va fi un test al maturității și responsabilității autorităților. Acestea vor trebui să demonstreze că știu și vor să administreze corect unele chestiuni delicate care privesc identitatea națională a românilor moldoveni, prin gestionarea corectă a unor concepte precum limba vorbită, etnia și alte asemenea elemente controversate. Al doilea eveniment va fi cel al alegerilor europarlamentare pentru Parlamentul European. Cei circa 400 de mii de cetățeni români originari din Republica Moldova vor trebui să-și dea votul pentru europarlamentarii care-i vor reprezenta și pe ei la Brusseles. Atunci va trebui să demonstrăm că nu suntem europeni doar cu pașaportul, ci și pentru că suntem capabili să votăm responsabil și înțelept. Al treilea eveniment major pentru toți cetățenii români îl va constitui alegerea unui nou președinte al tuturor românilor, după 2 mandate ale celui actual. Și în sfârșit, cel care probabil că este evenimentul politic al anului pentru cetățenii moldoveni, va avea loc spre capătul anului și va consta în alegerea unui nou parlament. Chiar dacă s-au depus eforturi pentru ca drumul european al Republicii Moldova să fie ireversibil, scurta noastră istorie ne-a demonstrat că aproape orice este posibil. Tocmai din acest motiv consider că eforturile în direcția democratizării, dezvoltării și liberalizării societății noastre trebuie să fie continuate la toate nivelele, dar în primul rând la cel al populației. Opțiunea europeană a cetățenilor moldoveni nu mai are voie să lase nimănui loc de îndoieli.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
1
Sun
1
Mon
-0
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău