Opoziția din Siria va boicota discuțiile de pace mediate de Rusia
-
27 Ianuarie 2018 09:32
Opoziția din Siria a anunțat, sâmbătă, că nu va participa la Congresul Dialogului Național Sirian, care se va desfășura în stațiunea Soci, pe litoralul rus al Mării Negre, în perioada 29-30 ianuarie, relatează site-ul agenției Reuters.
Purtătorul de cuvânt Firas al-Kaldi a precizat că opoziția siriană a votat boicotarea discuțiilor de pace mediate de Rusia, cu 26 de voturi pentru și 10 împotrivă.
Opoziția din Siria susține că întrunirea este o încercare din partea principalului aliat al guvernului sirian să "treacă în plan secund" procesul de pace desfășurat de ONU, iar regimul condus de către Bashar al-Assad nu ar avea nicio intenție să ajungă la o înțelegere.
Cea de-a noua rundă a discuțiilor formale dintre delegația regimului sirian și cea a opoziției unificate, mediate de Națiunile Unite și desfășurate în perioada 25-26 ianuarie la Viena, s-a încheiat fără niciun rezultat.
Rusia a invitat la această reuniune reprezentanți ai Statelor Unite, Chinei, Turciei, Iranului, Franței și Marii Britanii, precum și diplomați din Egipt, Iordania, Irak, Kazahstan, Liban și Arabia Saudită.
Participanții la Congresul Dialogului Național Sirian și-au anunțat disponibilitatea pentru obținerea unei soluții politice durabile în Siria, în conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și cu acordurile încheiate în cadrul procesului de la Astana, în Kazahstan. Redactarea unei noi Constituții siriene și pregătirea alegerilor generale vor fi principalele subiecte de discuție.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 340.000 de morți, precizează MEDIAFAX.